Și totuși, așa pasăre-arc fără voce cum eram, m-am decis să zbor pe cerul însorit al verii, lucru care s-a dovedit a fi destul de simplu. Odată ajuns sus, nu-mi rămânea decât să dau din aripi în unghiul dorit, pentru a regla direcția și altitudinea. Trupul meu a deprins măiestria într-o clipă și m-a trimis în zbor, fără niciun efort, oriunde doream. Am privit lumea din punctul de vedere al păsării-arc. Când mă săturam de zburat, poposeam pe-o creangă și priveam pe frunzele verzi acoperișurile și drumurile […] Din păcate însă, nu-mi puteam vedea propriul meu trup. Asta pentru că nu o văzusem niciodată pe pasărea arc și nu știam cum trebuie să arate.
Atrag atenția că nici de data aceasta nu vreau să fac recenzie. Cred că nu voi face niciodată așa ceva, pentru că nu îmi plac recenziile.
Am ajuns la această carte prin intermediul prietenului meu, care mi-a dăruit-o acum vreun an. Fiind prinsă cu alte treburi abia zilele trecute am reușit să ajung la ea. Sinceră sa fiu mi s-a părut de la început cam dubioasă. Nu am mai citit nimic de acest autor, coperta simplă cu o pasăre care îmi amintește de păsările acelea din copilărie, care aveau o cheiță pe care o învârteam și totodată de mecanismul ceasurilor, parcă introduce cumva misterul.
Comentarii recente