… din multe altele pe care le-am mai avut. Nu știu de unde să încep că tare mult a trecut de când am mai scris și altceva în afară de ce mai scriu eu în majoritatea timpului. Și tare multe aș mai scrie și acum, doar că probabil nimeni nu știe cine sunt. Deși mi-am păstrat multe dintre articolele scrise, din dorința de a dăinui în timp, nu am avut așa mare trecere la voi încât să mă recunoașteți după ele.

Motivul pentru care a mai apărut un blog nou (de parcă nu erau atâtea bloguri mari și bune) este că nu pot sta departe de asta. Îmi doresc atât de tare să-mi scriu undeva amintirile, să consemnez călătoriile undeva, încât am reapărut sub un nou nume. Nu vând, nu cumpăr, vreau doar să-mi păstrez totul clar și să-mi amintesc peste ani pe unde-am fost și ce-am făcut. Și cum eram eu ca om în vremurile astea.

Mi-a fost dor să scriu, mi-a fost dor să aleg din zecile de fotografii doar câteva pentru a le împărtăși cu voi, mi-a fost dor să-mi adun gândurile într-un articol, mi-a fost dor de mine, dar și de voi!

Cumva aventura mea a reînceput. Și de data asta sper să fie altfel.

A trecut ceva vreme de când n-am mai trecut pe aici și încă mă gândesc de ce nu am făcut-o. Poate pentru că nu-s destul de organizată și nu scriu constant? Poate pentru că mi-a luat 4 zile să fac curat prin folderele de poze și nici acum nu pot spune că am ordine? Sau poate pentru că am găsit un serial relaxant care m-a furat și m-a captivat?

Sau poate e de vină căldura. Nu știu cum sunteți voi, dar eu la peste 25 de grade nu mai funcționez. Pur și simplu simt că mă topesc și eu și cheful meu de viață atunci când soarele arde lipsit de milă. Total pe invers față de C. care parcă el atunci se umple de energie și radiază totul în jurul lui.

Ce am făcut în timpul ăsta? Știu că nu vă interesează, dar lăsați-mă să mă autodenunț. Am vegetat în pat, uitându-mă la Familia Heck, un serial super relaxant. Așa cum îi spune numele, e vorba despre viața familiei Heck. Doi părinți obosiți, pe fugă tot timpul și cei trei copii ai lor, Sue, copila prostănacă și plină de entuziasm, Brick, mezinul special, care citește tot timpul și e un pic mai ciudățel și Axl, adolescentul răzvrătit. Un serial despre viață și familie, așa cum se împletesc cele două în realitate.

V-ați gândit vreodată cât de mult consumați într-o singură zi? Apă, energie electrică, gaze, adică bani. Asta pe lângă cel mai important lucru: începem ușor ușor procesul de îmbolnăvire a planetei. Eu trebuie să recunosc că nu m-am gândit la asta pentru că ce să vezi, facturile nu veneau pe numele meu, ci pe numele părinților, așa că nu mă prea afecta în mod direct asta. Nu că acum ar veni pe numele meu, dar acum, că m-am mutat, situația e alta. Pentru că eu mă ocup de treburile casnice etc, parcă văd mai bine câte se pierd, uneori chiar dintr-o neglijență prostească.

Și recunosc, articolul ăsta este scris ca un răspuns la inițiativa celor de la E.ON – proiectul #EconomiiLaPuterea100, proiect prin care și-au propus să ne ajute să economisim și totodată să ne salvăm planeta. Dacă intrați pe canalul lor  de Youtube, veți găsi o serie de filmulețe cu sfaturi despre economisire pe diferite categorii, numai bune de pus în practică.

V-ați gândit vreodată că prin locurile pe lângă care treceți zilnic se pot ascunde lucruri despre care habar nu aveți? Că poate în scorbura copacului pe care îl admirați tot zilnic, pentru că e acolo de sute de ani și uite ce falnic și frumos se menține  se află o comoară? Sau că sub podul din parcul în care vă duceți copilul în fiecare seară e o cutie cu lucruri despre care poate, nici nu ați auzit că există?

Vorbesc despre comori? Despre cutii? Da, nu am luat-o razna. Chiar despre asta vorbesc. Mai exact despre GEOCACHING. Ce este Geocaching? Ei bine este un joc la nivel mondial, un joc bazat pe coordonate GPS.

Eu l-am descoperit acum vreo 2 ani și pot să spun că e chiar fain. Ce înseamnă mai exact? Păi, e vorba despre o căutare de comori. Intri pe site-ul oficial, www.geocaching.com, unde poți vedea comorile ascunse din toată lumea. Faci rapid un cont, vezi harta cu cache-uri (cutii) ascunse  în jurul tău și când ieși frumușel la plimbare te poți aventura în căutarea lor. Aplicația poate fi descărcată și pe telefon ca să fie treaba mai ușoară. Activezi GPS-ul și urmărești harta. 

Acum un an aproape am scris un articol despre cum s-a ajuns pe blogul meu. Din păcate termenii pe care mi i-a arătat nu au fost așa mulți pe cât speram, dar au fost totuși ceva. Din fericire, numărul scăzut al termenilor s-a compensat prin minunăția de cuvinte și  … nu mai dau exemplu că mă fac de râs. Articolul e aici, dacă vreți să vă convingeți. Astăzi, în urma unei discuții virtuale cu Potecuță despre cum scriem noi pe google mi-am adus aminte să intru să mai văd ce minunății au scris oamenii ca să ajungă pe Printre Cuvinte în ultima vreme.

Nu voi înțelege niciodată cum căutând mere ajungi pe un blog unde se scrie despre varză și cum căutând varză ajungi unde se scrie despre mere. Dar încurcate-s căile și oricât aș vrea, n-am să reușesc să le descurc, deci mai bine nu mai încerc să înțeleg nimic. Doar stau și mă minunez. Și râd. Și mă mai scarpin pe după ceafă la gândul că undeva, pe alte bloguri, apar termeni care-l fac pe proprietar să râdă și pe care eu i-am tastat. Cu mâinile mele, pe nea Google. Noroc că nu apar nume, sau adrese sau poze în dreptul termenilor. Ar fi fost rușinos să vedem cine ce caută.

Nu prea înțeleg de ce se zgârcește nenea WordPress și nu vrea nici în ruptul capului să ne arate și nouă ce caută oamenii de ajung pe blogurile noastre. Ce ar avea de pierdut dacă ar face-o? Eu recunosc că am de partea mea Search Console (nu mă întrebați ce e, tot ce știu e  că îmi arată niște alea care cică sunt interesante și importante pentru cine știe să le citească – așa zice al meu) care îmi arată ceva mai mult decât zgârcenia de WP. Așadar cei ce au ajuns pe cărările mele se împart în mai multe categorii, după cum urmează:

Acum vreo 6-7 luni am pășit pentru prima oară în lumea asta a oamenilor cu bloguri. A blogurilor frumoase cu oameni frumoși. Pardon, oameni frumoși cu bloguri frumoase. Am cunoscut, dacă pot spune asta, suflete pe care le-am simțit mai apropiate de sufletul meu. M-am gândit ceva vreme dacă să scriu asta, dacă e bine, dacă nu fac ceva greșit, dar îmi asum.

Pe ea am cunoscut-o din prima zi când am început să scriu pe aici. Răsfoiam după bloguri și mi-a sărit în ochi. I-am citit câteva postări, mi-a plăcut, mi-am făcut curaj să încep să comentez. Și uite așa s-a scurs timpul și i-am citit tot blogul, cap coadă. E o femeie sensibilă, scrie niște poezii minunate, are un suflet frumos și cred că și la chip e la fel. Îmi pare rău că această postare vine abia la ora asta, dar știu eu că mă iartă. 😀 Nu-i așa Potecuță? Că despre tine e vorba. Astăzi este ziua ta, sper că a fost o zi frumoasă. Îți urez sănătate în primul rând și putere. Fericire, spor în toate, mai ales la bani și zâmbete. Multe zâmbete!

Nu știu dacă mai ții minte, dar ți-am spus acum ceva timp că dacă ai răbdare o să „primești” ceva 🙂 Sper să îți placă 🙂

Mâine anul se -noiește … așa că nu vreau să rămân cu restanțe! Multumesc Flori pentru nominalizare! O să răspund numa la întrebări că tare interesante îmi par 🙂 Sper să nu fie cu supărare.

Ce este scrisul pentru tine?
La început a fost un mod de eliberare, acum a devenit un mod de viață 🙂
Cât de mult iubeşti România?
Nu cred că o iubesc. Nu simt sentimentul de iubire, nu cred că simt nimic față de țară, aș minți să spun că o iubesc. Îmi place, e o țară frumoasă … 🙂
Dacă ai putea, te-ai întoarce la copilărie?
M-aș întoarce cu drag, pentru că am avut o copilărie frumoasă. L-aș revedea pe tataie, aș aprecia timpul petrecut cu el mai mult. Și parcă atunci timpul nu se grăbea așa…
Dacă da, pe cine ai lua cu tine?