Viață … trăiri … sentimente …familie… timp … timp … timp … Totul se rezumă la timp. Nu mai avem timp, pentru că nu vrem să mai avem! Alergăm grăbiți spre școli, spre serviciuri, îmbrâncind bătrânul care pășeste încet spre piață. Își cumpără două roșii și o bucățică de brânză. Scoate măruntul din buzunarele pantalonilor peticiți. Nu-i mai ajunge nici măcar de-o pâine. Nu era pentru el, ci pentru prietenul său Patrocle, singurul care i-a rămas alături după ce l-a părășit soția. Dă-te tataie din drum! La ce ai mai ieșit din casă dacă abia mergi?  El nu mai are timp.  Timpul lui e ca o bombă cu ceas.

Dar noi mai avem timp. Noi suntem tineri. Și totuși alergăm grăbiți pe tocuri, în adidași, butonând de zor și chătuind fără ca măcar să ne mai uităm la semaforul ăla roșu. Ne oprim doar pentru că. Probabil din instinct. Pentru că zilnic, la aceeași oră, semaforul ăla e roșu și noi știm asta.