V-am mai spus eu că înainte de Teddi se infiltrase în gândurile mele ideea de a avea un câine. Răscoleam pagina de facebook a asociației Kola Kariola și tânjeam la puiuții pe care asociația îi promova pentru adopție. Dar pentru că stăm la bloc și la chirie, au fost multe care ne-au dat înapoi. Peste tot citeam doar lucruri negative. Rupe, roade, face în casă, zgârie, urlă, latră, ce te faci cu vecinii, ce te faci cu pereții, n-o să mai ai mobilă, o să stai numai afară cu el. Ei bine, ne-au dat foarte mult înapoi aceste lucruri și cumva s-a detașat de mine gândul de a avea un câine.

Până l-am găsit pe Teddi. S-au împlinit 2 ani de atunci. Pur și simplu l-am luat de pe marginea drumului neștiind ce o să urmeze. Am știut și eu și C. că nu-l putem lăsa acolo, însă o secundă nu ne-am întrebat ce facem cu el. A fost ceva natural, urmând ca din acea seară să ni se schimbe viața. Am început să învățăm din mers ce înseamnă un câine crescut la bloc și am înțeles că tot ce citisem noi despre câini, probabil venea de la persoane care nu aveau experiență și nu știau cum să gestioneze situația. Apoi își scriau frustrările -rupe, roade, urlă- frustrări care sperie pe cei ce se gândesc că vor un câine.

A ros Teddi când era mic? A ros! Cablul de la internet de 2 ori – din cauza noastră, pentru că după ce l-a ros prima oară, l-am lăsat fix în același loc. După ce au venit băieții de la internet de 2 ori într-o săptămână am zis că e cazul să mutăm cablul! Și bine am făcut! Mi-a mai ros cardul bancar, asta pentru că l-am lăsat pe pat, deși știam că are o plăcere să roadă tot ce prinde. Cu siguranță nu mi-ar fi deschis portofelul să-l ia de acolo și să-l roadă, pentru că niciodată nu a furat ceva să roadă, ci a ros ce a găsit pe pat. Așadar e câinele vinovat că roade?

Cu făcutul în casă am auzit tot felul de grozăvii, că se abțin afară și fac fix când intră pe ușă, că fac doar în casă … mă gândesc că dacă suntem atenți la nevoile lor, acest comportament se corectează. În primul rând e important să fie învățat de mic să facă doar afară. Dar asta se face prin acțiunea ta. Dacă ție îți e lene să scoți câinele și-l lași să facă în baie, pe hol sau nu știu unde,, atunci e problema ta că i-ai transmis ceva greșit.  Cunosc cazuri în care câinele iese afară o dată pe zi, 10-15 minute în jurul blocului cât să faca un pipi și la revedere. Oamenii care fac măgăria asta câinilor, nu ar trebui să aibă dreptul să dețină unul, dacă mă întrebați pe mine. Teddi în fix 3 săptămâni făcea complet totul afară, ba chiar învățase să plângă la ușă când avea nevoie. Și asta pentru că am fost atenți la semnalele lui și l-am scos la timp mereu. Și pentru că e extrem, dar extrem de simțit. Chiar și când are probleme digestive, el te trezește în cel mai delicat mod posibil, la 2-3 dimineața și așteaptă cuminte să fie dus afară, la locul lui obișnuit, nu așa pe orice fir de iarbă care-i iese în cale. Are un mod de a te trezi incredibil, se urcă în pat, vine la urechea ta și începe să .. șuiere. Dacă nu-l auzi, trece la un sunet pe care-l face pe nas, un fel de dat aerul afară, dar mai pronunțat așa. Dacă nici așa nu auzi, începe să scoată un sunet din gât, ca un ventriloc, cu gura închisă. De obicei la faza asta ne trezim și sunt două variante: ori vrea afară, caz în care stă în pat și se uită spre ușă, ori vrea în pătură și scapi mai ieftin. Ridici pătura, el se bagă de tot acolo, se lipește de corpul tău și somn de voie până dimineața.

Când era mic, era ca argintul viu. Dacă nu i-am fi consumat energia afară, nu știu cum ar fi fost în casă. Desigur, sunt câini și câini, deși tind să cred că orice pui, indiferent de rasă, are super multă energie, pe care e și păcat să i-o irosești între patru pereți. Mai ales că atunci este momentul în care poți să-l înveți diferite chestii care să-i țină mintea ocupată și să-l obosească. Adusul discului, alergatul după minge, săritul peste diferite obstacole, chestii de bază, astea atunci când sunt micuți, îi obosesc imediat. Am considerat mereu și am citit în ochii lui că iubeste să alerge, să petreacă timpul afară, așa că am avut mereu parte de plimbări lungi, joacă, astfel că atunci când intram în casă nu mai avea strop de energie. Am avut și norocul ca în zona unde locuim să fie un ditamai câmpul, unde am putut să-l las să alerge liber sau să se joace cu prietenul lui din copilărie, Paco. Cumulat în cele 3 ieșiri, în zilele obișnuite, petrecem câte 3 ore afară. Dar asta se întâmplă pentru că așa îmi doresc eu, nu toți trebuie să facă așa. Sunt zile în care ieșim din Brașov, pe deal, sau prin alte zone și automat timpul se mărește. Sau zile în care plouă și mergem fuga fuga, pentru că oricât mi-aș dori eu să fac o plimbare în ploaie, nu am cu cine.

Cred cu tărie că un câine obosit e un câine fericit, fără frustrări, deci nu are de ce să urle în casă, să alerge de colo colo. Acolo e o energie acumulată. Dar și aici sunt discuții și discuții. Adepții câinilor de rasă își pot alege un câine fix pe sufletul lor. Mai activ, mai leneș, în funcție de ritmul stăpânului. Când e vorba de animale salvate, nu prea mai ai cum să alegi. Te cam aleg ele pe tine.

Ce mi-a fost greu? Să-l învăț să stea singur în casă. La început când era micuț, urla dacă mergeai la baie și-i închideai ușa în nas. Până pe la 10 luni, a tot plâns când plecam, deși încercam tot felul de metode care să stopeze asta. Nimic nu funcționa și nici nu părea să se întrezărească vreo luminiță. Dar și asta tot din cauza noastră a fost, pentru că eu am fost acasă non stop cu el și nu ne-a trecut prin cap că ar putea dezvolta vreo anxietate de separare dacă plec. Cum s-a rezolvat asta? Habar nu am! V-am zis, orice încercam nu dădea roade! Până într-o zi, când el s-a decis singurel că e băiat mare și că e mai fain ca atunci când i se închide usa în nas, în loc să înceapă să urle ca lupii-n miez de noapte, să se urce pe pernele noastre și să -și facă acolo culcuș. Și de atunci asta face. Cum mă vede că plec, cum se suie cocoloș pe pernă și se culcă.

Cum e viața cu un câine? Am crescut cu 4 câini în curte, însă este o diferență enormă între a avea un câine în curte și unul în casă. Nu există comparație. Am avut însă niște momente când era el micuț și până să ne prindem noi că are nevoie de alergat afară ca să-și descarce excesul de energie, în care aveam probleme cu vecinul de sub noi. Bine, aveam probleme cu el de dinainte, însă i s-a pus lui pata că avem câine și nu accepta ideea asta. Ne-a venit poliție, administrația la ușă, am tot primit citații. Ei bine atunci începusem să mă tot gândesc dacă e bine sau nu că l-am păstrat, că ce o să ne facem, având în vedere că pe mine mă stresa foarte tare vecinul. Dacă aș da timpul înapoi acum, aș avea mai mult tupeu și nu mi-ar mai păsa de el. Viața cu câine e prea frumoasă ca să mă stresez din cauza unui om cu mintea scurtă. Dacă-l vedeți pe Teddi cum se bucură când venim acasă și câtă iubire poate să ofere… ni se urcă în brațe, ne apucă de urechi, ne „pupă”..

Nu pot decât să vă încurajez să nu treceți nepăsători pe lângă un suflet pe care-l găsiți abandonat. Chiar dacă nu-l păstrați, ajutați-l, sunați la o asociație, țineți-l câteva zile până găsiți pe cineva. Dacă voi nu îl ajutați, nu are cine să o facă.

 

ps. e un rebel, de asta pe câmp îl las liber, însă îi atașez o sfoară ca să-l pot ține pe loc ușor. Altfel mai fuge după diverși câini și după oi, că da, în Brașov, pe câmpuri, se practică oieritul. Ideea asta ne-a dat-o un dresor, pentru că altfel nu-l putem lăsa liber. V-am zis că nu îi plac oamenii deloc, da? Mai fuge și după ăia din când în când, în funcție de ce îi inspiră lui persoana respectivă.

 

Share: