Prima ieșire serioasă cu rulota a fost cea pe care vreau să o povestesc astăzi. Încă eram la începutul începutului, după o zi și-o noapte petrecute în rulotă încă nu ne dumirisem prea tare cu ce se mănâncă asta. Problema apare când începi să realizezi că nu e tocmai simplu să cari o rulotă după tine. Nu poți conduce cum ai conduce în mod obișnuit, e un pic dificil s-o parchezi, ai nevoie de experiență să te bagi cu ea pe străduțe.. plus că e destul de dificil să găsești locuri unde să înnoptezi. Dar nu știam nimic din toate astea, aveam să le aflăm pe parcurs.

Ziua 1-2. Brașov – Cluj,

Miercuri dimineață, 15 septembrie 2021, plecat-am din Brașov spre Cluj. Drumul a fost lung, așa că ne-a luat cam jumătate de zi până am ajuns acolo. Fain tare Clujul, din câte am apucat să-l vizităm în a doua parte a zilei. Am înnoptat într-un loc pe care l-am găsit pe P4N, o aplicație special creată pentru conceputul ăsta de van life. Și pentru că pe atunci nu aveam unde să ne încărcăm bateria la cameră, pentru că nu aveam curent 220v, l-am rugat pe nenea de la pază să ne țină și nouă măcar 30 de minute camera la încărcat. Nu vă gândiți că am stat într-un loc păzit, nu, ci peste drum de noi era un muzeu cred, un fel de muzeul satului și avea pază. Ulterior am aflat că locul unde stăteam era la marginea pădurii celebre, Hoia Baciu.

În Cluj am vizitat muzeul zoologic și gradina botanică. Ambele mi-au plăcut, deși cred că nu am ajuns într-un anotimp potrivit pentru grădina botanică. Cred că primăvara e mult mai impresionant. În schimb, la muzeul zoologic am simțit că sunt multe de văzut și am găsit lucruri interesante.  Din păcate, la niciun obiectiv n-am putut să o lălăim prea mult, Teddi, așteptându-ne în mașină (întotdeauna parcată la umbră, cu geamul deschis cât să îi vină aer proaspăt). Din păcate la noi încă e un subiect tabu accesul cu câini în diverse instituții.

A trecut așa multă vreme de când n-am mai scris pe aici și de când am tot zis că intru să-mi completez jurnalul de călătorii… Am băgat de seamă că foarte des când povestesc despre unde am mai fost, intru aici și citesc ca să-mi reamintesc exact ce am făcut, așa că asta voi face și acum. Am să povestesc una dintre cele mai importante călătorii pe care le-am făcut. O călătorie care ne-a schimbat și a sădit niște sentimente noi.

Am plecat dis de dimineață din Brașov (7 august 2021), spre Transfăgărășan. Mai de dimineață de atât nu cred c-am plecat vreodată. Aveam de gând să urcăm pe traseul lacul Bâlea- lacul Capra. Am ajuns în jur de ora 9 la punctul de plecare pe traseu (se pleacă fix din spatele cabanei Bâlea, probabil dacă vă uitați în sus, veți vedea câte un șir indian de oameni care urcă) și-am pornit pieptiș în sus. Urcușul e destul de abrupt, se muncește ceva până ajungi sus. Însă priveliștea e de milioane, oferind o viziune asupra Transfăgărășanului cu totul altfel decât îl vezi din mașină. Teddi (cățelul nostru) s-a descurcat de minune, ba chiar n-a stat o secundă, alerga de colo colo. Vreo 5 ore mai târziu, ne întorceam la mașină. Ca de obicei, ne-am întors pe altă potecă, practic am făcut un circuit.

Drumeția asta n-am s-o uit niciodată și cumva cred că spun asta mereu, dar nu-i vina mea că se întâmplă câte ceva de fiecare dată. Pot să-mi amintesc exact ce s-a întâmplat și unde, pentru că au fost lucruri care m-au marcat într-un fel sau altul. Așadar, ne-am decis noi să mergem la o plimbare lejeră, dar am zis să fie musai ceva cu iz montan și nu un parc îmbâcsit de poluarea orașului. I-am avut ca parteneri pe soră-mea și prietenul ei. Cumva tura asta a fost de cunoaștere. Este important să-ți cunoști partenerii de mers pe munte, să știi ce pot, să le cunoști pasul, ca să nu ai surprize neplăcute. Plănuiam noi să facem și ture mai mărețe cu ei, dar concluzia la care am ajuns n-a fost tocmai în sensul ăsta.

Ziua 5. Sadova – Vatra Dornei – Bistrița

Ziua bună începe cu un răsărit superb! Și chiar superb a fost, întrucât am avut o priveliște genială! M-aș reîntoarce oricând acolo. Am plecat apoi (după ce am mai dormit o tură, nu vă gândiți c-am plecat cu noapte-n cap) spre Câmpulung (vreo 10 km distanță), unde am vizitat muzeul Oului. Mie mi s-a părut interesant, lui C. i s-a părut că toate ouăle arătau la fel. Mno, ce să-i faci, fiecare cu părerile lui. Când am ieșit din curtea muzeului, care e lângă un fel de gară/stație de tren părăsită, mai degrabă, am găsit 2 pisoiași. Le-am cumpărat ceva de mâncare din oraș, ne-am întors la ei și am stat câteva minute privindu-i și jucându-ne cu ei.

Ziua 3. Piatra Neamț – Bacău – Roman

Coborâți de pe Toaca, am sunat la cazare pentru a-l ruga pe domnul de acolo să ne lase cheia pe undeva, pentru că trecuse de mult ora la care ar fi trebuit să ajungem noi. Nu mai voiam o noapte în mașină (pentru că se cerea neapărat un duș, nu pentru că n-ar fi fost mișto), așa că ne-am bucurat când domnul de la cazare ne-a înțeles și ne-a spus că ne lăsase cheia într-un ghiveci din fața pensiunii. Înainte însă am căutat ceva de mâncare și am rămas surprinși să vedem cum pe unele uși scria non stop, dar închideau la 22 (și nu cred că era din cauza pandemiei).

La cazare modest, dar o curățenie exemplară. Trebuie să știți că noi vânasem cele mai mici prețuri, întrucât nu aveam nevoie decât de-un pat și un duș. N-ar fi avut rost să plătim nu știu cât și noi să ajungem doar să dormim seara. În rest nu am stat deloc în cameră, ci ne-am tot plimbat.

Dormitul în mașină, așa cum spuneam în articolul precedent, pentru mine a fost o experiență pe care aș repeta-o oricând. Nu ne-am trezit așa de dimineață precum ne plănuisem, am reușit să intrăm pe traseu în jur de ora 10, după ce am plătit intrarea în parcul Ceahlău, am primit  hartă și ni s-a spus să mergem cu mașina până la Lutu Roșu și să o lăsăm acolo. Apropo, am plecat dinspre Izvorul Muntelui și am ales să urcăm pe traseul nr. 1, urmând să ne întoarcem pe traseul nr. 3 (harta la final de articol).

Nu prea știam multe despre acest traseu, majoritatea articolelor găsite pe net erau despre plecările dinspre Durău, așa că a fost o surpriză și pentru noi. Tot ce îmi amintesc e că am început să urcăm pe-o pantă alături de alți oameni voioși, cu care ne-am tot întrecut pe traseu. Panta aia a scos untul din mine, dar având în vedere că eram acolo cu mulțimea, am ajuns la concluzia că viteza mea pe munte e una destul de decentă și că nu-s așa înceată cum mă cred. Opririle au fost dese, dar de câteva secunde, cât să prindem un respiro mai adânc, având în vedere că altceva în afară de pădure nu aveam ce să vedem.

Mi-a luat ceva până am scris postarea asta pentru că a trebuit să-mi reamintesc exact zilele acelea și mai mult pentru că nu știam exact cum să fac să ajung unde vreau să ajung. Ideea e că trebuie început cu începutul, chiar dacă surpriza e la final. Dar să o luăm cătinel cătinel către final.

În 2020 am plecat pentru prima oară de când locuim împreună, undeva mai multe zile cu C. Pentru mine n-a fost un an așa rău cum a fost pentru alții, eu fiind oricum o ființă care nu prea socializează, deci partea asta nu mi-a lipsit. Pot spune că a fost un an destul de normal. Plănuisem așadar să plecăm spre Piatra Neamț câteva zile, că tot nu mai erau restricții și am zis să profităm de situație. Apoi ne-am răzgândit și am zis să ajungem mai departe și să colindăm un pic mai mult.

Ziua 1. Brașov- Bicaz- Piatra Neamț

Am plecat din Brașov destul de dimineață, pe 29 august, într-o sâmbătă. Nemâncați, ca de obicei, altfel ne-ar fi luat juma de viață să pornim la drum. Prima oprire am făcut-o la Miercurea Ciuc, într-un parc la marginea orașului, unde zgribuliți pe-o bancă, ne-am uitat la Dorian Popa și-am mâncat, totul pe repede înainte că era așa de frig de numa’ de mâncare și cafea nu ne ardea. N-am mai vizitat Miercurea Ciuc, mai fusesem, ne plăcuse, dar era destul de dimineață și destul de pustie.

La Racoș am fost tare demult, însă mi-am dat seama târziu că nu v-am povestit despre locurile de acolo și că ar fi păcat să nu o fac totuși. Urmăream un video despre Brașov pe YouTube, când am dat peste această denumire: Racoș. Nu mai auzisem despre localitate, habar nu aveam ce se află acolo, ce am putea vedea, dar am făcut un pic de documentare și am aflat: un vulcan, un lac, niște coloane. Nu-i cine știe ce, nu? Adică nu-i genul ăla de locație unde mergi și poți petrece o zi întreagă acolo, plimbându-te de colo colo, dar dacă îți plac locurile astea pe care nu le vizitează mai nimeni, unde poți să respiri fără să-i sufli altuia în ceafă, atunci e ce trebuie.

Sunt aproape 70 de kilometri din Brașov până acolo, deci ar fi bine să știți exact dacă vă plac astfel de lucruri sau mergeți degeaba. Pe drum am întâlnit o minune de câmpie încă verde, cu brândușe de toamnă presărate ca un covor. Bineînțeles că am oprit și-am experimentat 100 de poziții până am reușit să prind brândușele cât de cât decent, zic eu. Dacă nu v-am spus, am mers cam prin octombrie parcă. Oricum acum probabil este la fel, brândușele de primăvară au apărut deja (cel mai probabil). Poate e chiar mai frumos, pentru că verdele e mai verde, iar vulcanul sigur a înverzit.

Drumeția asta a fost tare demult (4 mai 2019), însă niciodată nu-i prea târziu să afli de un loc mișto, nu? Auzisem de ceva vreme de Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului  și chiar voiam să o vizităm și să vedem dacă se aseamănă cu sora ei din Bucegi. Pentru că așa cum probabil știți există o cascada Urlătoarea în Bușteni. Și dacă tot ajungeam pe acolo, ne-am documentat bine și am aflat și de Valea Zimbrilor, pe care am și vizitat-o.

Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului se află la o oră de mers pornind din Brașov (54 km) și e un loc destul de fain, deși nu a fost tocmai pe gustul meu. De ce? Cascada în sine e interesantă. Nu e chiar ca o cascadă, adică apa nu curge de sus, ci se scurge printre pământul care nu prea pare de pe planeta noastră. E liniște, sau mă rog parțial liniște, căci se aude apa. Dar nu am auzit urlete, țipețe, oameni în general. Probabil nu mulți cunosc locația, căci nu era puhoi așa cum este în general la sora ei „ne-geamănă” din Bușteni. Veniseră totuși turiști, iar alții erau la mese, se odihneau, căci dacă mergi drept înainte, urmând drumul ai să dai de zone cu măsuțe și canapele pentru mâncat, relaxat ori ce se mai face pe acolo. Iar dacă mergi și mai înainte intri în pădure (nu foarte departe) și dai de o a doua cascadă, mai micuță, dar la fel de frumoasă.

Acum tare demult, adică pe vremea asta anul trecut am descoperit un sătuc de poveste, despre care nu am scris până acum. Nu-mi pare rău, căci între timp am revenit acolo când încă totul era verde și frumos și parcă m-am îndrăgostit și mai tare de sat. Nu știu dacă ați auzit despre satul Măgura, situat la poalele munților Piatra Craiului, la aproximativ 35 de km de Brașov, însă dacă nu ați auzit, veți auzi acum. Și credeți-mă pe cuvânt, acolo s-a coborât Raiul.

Vă doresc tuturor să ajungeți să vedeți cu ochii voștri frumusețea și să simțiți cu inima liniștea zonei. Sincer, nu-mi mai amintesc despre cum am descoperit zona, deși cred că pur și simplu îmi doream atât de tare să descopăr județul Brașov, că treceam pe listă orice îmi suna mai aparte și mai interesant.

Drumul până în Măgura a fost ok cât de cât. Plecarea se face din Zărnești, de la Fântâna lui Botorog și este drum forestier, plin de curbe și parcă în continuă urcare, dacă-mi amintesc bine. Odată ajunși în sat cel mai bine e să părăsiți mașina pe undeva să nu încurce și să o luați la pas descoperind și simțind. Oricum drumul este unul din pământ și cred că cel mai tare are farmec dacă-l luați la pas. Din Măgura se poate ajunge în satul Peștera, însă noi nu ne-am încumetat să mergem cu mașina. Dacă aveți ceva de teren, e ok, dar cu o mașină normală e posibil să prindeți drum foarte foarte prost și să rămânești blocați. Sunt câteva zone care nu prea sunt sigure, mai ales dacă a plouat și e mocirlă, șansele de blocaj sunt foarte mari.