La Racoș am fost tare demult, însă mi-am dat seama târziu că nu v-am povestit despre locurile de acolo și că ar fi păcat să nu o fac totuși. Urmăream un video despre Brașov pe YouTube, când am dat peste această denumire: Racoș. Nu mai auzisem despre localitate, habar nu aveam ce se află acolo, ce am putea vedea, dar am făcut un pic de documentare și am aflat: un vulcan, un lac, niște coloane. Nu-i cine știe ce, nu? Adică nu-i genul ăla de locație unde mergi și poți petrece o zi întreagă acolo, plimbându-te de colo colo, dar dacă îți plac locurile astea pe care nu le vizitează mai nimeni, unde poți să respiri fără să-i sufli altuia în ceafă, atunci e ce trebuie.

Sunt aproape 70 de kilometri din Brașov până acolo, deci ar fi bine să știți exact dacă vă plac astfel de lucruri sau mergeți degeaba. Pe drum am întâlnit o minune de câmpie încă verde, cu brândușe de toamnă presărate ca un covor. Bineînțeles că am oprit și-am experimentat 100 de poziții până am reușit să prind brândușele cât de cât decent, zic eu. Dacă nu v-am spus, am mers cam prin octombrie parcă. Oricum acum probabil este la fel, brândușele de primăvară au apărut deja (cel mai probabil). Poate e chiar mai frumos, pentru că verdele e mai verde, iar vulcanul sigur a înverzit.

Drumeția asta a fost tare demult (4 mai 2019), însă niciodată nu-i prea târziu să afli de un loc mișto, nu? Auzisem de ceva vreme de Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului  și chiar voiam să o vizităm și să vedem dacă se aseamănă cu sora ei din Bucegi. Pentru că așa cum probabil știți există o cascada Urlătoarea în Bușteni. Și dacă tot ajungeam pe acolo, ne-am documentat bine și am aflat și de Valea Zimbrilor, pe care am și vizitat-o.

Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului se află la o oră de mers pornind din Brașov (54 km) și e un loc destul de fain, deși nu a fost tocmai pe gustul meu. De ce? Cascada în sine e interesantă. Nu e chiar ca o cascadă, adică apa nu curge de sus, ci se scurge printre pământul care nu prea pare de pe planeta noastră. E liniște, sau mă rog parțial liniște, căci se aude apa. Dar nu am auzit urlete, țipețe, oameni în general. Probabil nu mulți cunosc locația, căci nu era puhoi așa cum este în general la sora ei „ne-geamănă” din Bușteni. Veniseră totuși turiști, iar alții erau la mese, se odihneau, căci dacă mergi drept înainte, urmând drumul ai să dai de zone cu măsuțe și canapele pentru mâncat, relaxat ori ce se mai face pe acolo. Iar dacă mergi și mai înainte intri în pădure (nu foarte departe) și dai de o a doua cascadă, mai micuță, dar la fel de frumoasă.

Acum tare demult, adică pe vremea asta anul trecut am descoperit un sătuc de poveste, despre care nu am scris până acum. Nu-mi pare rău, căci între timp am revenit acolo când încă totul era verde și frumos și parcă m-am îndrăgostit și mai tare de sat. Nu știu dacă ați auzit despre satul Măgura, situat la poalele munților Piatra Craiului, la aproximativ 35 de km de Brașov, însă dacă nu ați auzit, veți auzi acum. Și credeți-mă pe cuvânt, acolo s-a coborât Raiul.

Vă doresc tuturor să ajungeți să vedeți cu ochii voștri frumusețea și să simțiți cu inima liniștea zonei. Sincer, nu-mi mai amintesc despre cum am descoperit zona, deși cred că pur și simplu îmi doream atât de tare să descopăr județul Brașov, că treceam pe listă orice îmi suna mai aparte și mai interesant.

Drumul până în Măgura a fost ok cât de cât. Plecarea se face din Zărnești, de la Fântâna lui Botorog și este drum forestier, plin de curbe și parcă în continuă urcare, dacă-mi amintesc bine. Odată ajunși în sat cel mai bine e să părăsiți mașina pe undeva să nu încurce și să o luați la pas descoperind și simțind. Oricum drumul este unul din pământ și cred că cel mai tare are farmec dacă-l luați la pas. Din Măgura se poate ajunge în satul Peștera, însă noi nu ne-am încumetat să mergem cu mașina. Dacă aveți ceva de teren, e ok, dar cu o mașină normală e posibil să prindeți drum foarte foarte prost și să rămânești blocați. Sunt câteva zone care nu prea sunt sigure, mai ales dacă a plouat și e mocirlă, șansele de blocaj sunt foarte mari.

Când am fost prima oară pe Brâna Caraiman, acum vreo 3 ani, am înmărmurit de cât de frumoasă era poteca în dreapta căreia se cobora hăul. Mi-a fost și frică, fiind primul traseu adevărat pe care-l făceam, însă cumva m-am îndrăgostit de locul ăla. În adâncul sufletului îmi doream să revin acolo, pentru că dintre toți munții (în care am fost, desigur) Bucegii au ceva special pentru mine.

Hotel Piatra Arsă – Crucea Eroilor:  aproximativ 2 ore

Așa că atunci când căutam un loc unde să mergem mi-a revenit dorul de Brână și de frumusețea ei. De data asta însă, am decis să mergem mai departe și să ajungem și la Vârful Omu. Am plecat destul de dimineață și în jur de ora 10 parcam mașina la Piatra Arsă. Până la Cabana Caraiman am mers destul de repejor și surprinzător am depășit și ceva oameni, lucru destul de  rar întâlnit la noi (bine, la mine, recunosc. Ritmul meu de mers e destul de lent în general, nu doar pe munte). La cabană nu ne-am mai oprit, nici măcar nu știu dacă era deschisă sau nu, am trecut ca trenul pe lângă ea. Abia așteptam să intru pe Brână și să-mi retestez răul de înălțime.

Sâmbătă dimineață, ora 7. Având în vedere că ne culcasem pe la două, nici nu am simțit când am apăsat să opresc alarma. Știu doar că era 8, ora la care ar fi trebuit să plecăm, când C. m-a bătut pe umăr și mi-a adus cafeaua. Mno, nu-i bine, am început cu stângul, am zis. Urma să mergem o tură pe munte, în Piatra Craiului. Era prima oară când pășeam în Crai. Auzisem că-s cei mai grei munți din țara noastră, traseele sunt dificile și cam de mai multe zile. Nu avem nici echipamentul și nici condiția necesară pentru ceva dificil, așa că am căutat bine de tot și-am găsit un traseu cât de cât ok. Deși ca să fiu sinceră, din cauza faptului că mie îmi e cam frică de înălțimile astea unde în spatele tău e … mai nimic și stau cam prost cu echilibrul, pozele văzute pe net m-au cam speriat. Dar am zis că mergem până acolo și la fața locului decidem ce facem. Oricum unele poze pot fi înșelătoare.

Întreaga mea nebunie cu florile sălbatice din țara noastră a pornit de la niște fotografii văzute pe facebook. E acolo o familie de brașoveni, care fotografiază și postează numai locuri și lucruri minunate în general din Brașov și dimprejur. Multe zone frumoase le-am descoperit prin intermediului fotografiilor pe care le fac și mă bucur că am reușit să fac curățenie prin chestiile de pe facebook, astfel încât, atunci când intru să văd doar lucruri care mă interesează cu adevărat.

Mie îmi pare rău că scriu așa târziu postarea asta și că în general le scriu la destul de multă vreme după ce am consumat deja drumeția, dar de data asta chiar nu aș fi fost de ajutor să scriu când am fost, pentru că .. o să vedeți voi. Așadar, văzusem pe conturile respective fotografii cu o floare superbă. Și când zic superbă, e de-a dreptul definiția frumuseții. Este vorba despre laleaua pestriță. Nu știu dacă ați auzit de ea, dacă ați văzut-o vreodată – dacă nu, intrați direct la omul care mă inspiră.

Cu gândul la lalea, i-am zis lui C. că vreau la Mestecănișul de la Reci (județul Covasna, aproximativ 40 km de Brașov)  În general cam eu sunt aia care planifică drumețiile. Eu fac bagajul, mă documentez despre ce putem vedea, dacă ne putem abate pe undeva pentru alte chestii, înțelegeți voi. De obicei nu-i menționez și cuvântul flori, pentru că am așa o vagă impresie că îl disper când stau și fac 100 de poze unei flori. Așa că ăsta rămâne un scop secret, până începe să se prindă. De data asta însă i-am zis că mergem la Reci doar pentru lalele. Altceva nu plănuiam să mai facem pe acolo, nu e mare lucru de făcut, e doar o zonă unde crește laleaua. Bine, se poate plimba, asta cred că se înțelege.

Tot văzusem Piatra Mare ori de câte ori ne îndreptam spre casă. „Treceam” pe langă și ne mai aruncam privirile … o fi mult până sus? Acum știu că nu asta e întrebarea bună. Mult nu e cuvântul potrivit, cel mai bine s-ar potrivi greu. Dar s-o luăm cu începutul. De cu seară aruncasem niște idei gen mergem și noi mâine pe Piatra Mare?,  însă nu am ajuns la o concluzie. Cert e că dimineață m-a trezit C. cu juma de bagaj făcut și cu ideea de a merge la Canionul 7 scări și de acolo mai departe.

Despre Canion auzisem numai de bine. Văzusem poze pe internet, citisem povești, neah, o nimica toată. Citisem eu ceva că o scară e mai nasoală, dar am trecut repede peste. Pentru mine a fost prima oară când am călcat pe acolo. Pe la 10 fără un pic am lăsat mașina la Dâmbu Morii (690 m) și-am pornit spre Canionul 7 Scări, urmând banda galbenă. Nu știu cum s-a făcut că la plecare eram o mulțime de oameni, însă la 7 Scări n-am mai ajuns decât vreo 5. Ori or fi rămas în urmă rău, deși mă îndoiesc, căci viteza mea de mers e întotdeauna mică-medie. Drumul până la 7 Scări a fost o plimbare în care am mai văzut o floricică, am mai auzit un ciripit. Nimic fabulos, nimic greu. În mai puțin de-o oră  am ajuns la intrare în Canion, unde am plătit taxa de vizitare de 10 lei. Ni s-a explicat în câteva cuvinte că de acolo s-o ținem înainte pentru a ajunge la cabană.

Lempeș, dealul rupt din Rai, sau mai bine zis, locul unde Raiul a coborât pe pământ. Vă doresc ca măcar o dată să ajungeți acolo și să simțiti energia pe care o emană locul ăla minunat. Nu am văzut niciodată așa multe și diverse flori într-un singur loc. Pajiști colorate, ba mov, ba alb… de-a dreptul o splendoare.

A fost a doua oară când am ajuns pe Lempeș (despre prima oară citiți aici, unde vedeți și niște flori superbe) și trebuie să recunosc că am cunoscut un om minunat pe facebook care-l promovează extraordinar de frumos. Desigur, promovat e mult spus, el doar realizează niște fotografii geniale ale florilor și nu numai. De la minunea asta de om am ajuns eu să iubesc Lempeșul și florile sale. Văzusem așadar că apăruse stânjenelul și am zis că musai trebuie să ajungem să-l fotografiez.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu când văd ceva și mi se cam pune pata, apăi mi se pune. Cu alte cuvinte, după o plimbare pe-un deal din Brașov în care ne-am încântat ochii cu frumusețile primăverii (o să scriu și despre asta), am văzut la cineva pe facebook un peisaj absolut fantastic. În capul meu au început să apară iluzii, speranțe și dorințe. Mai trăisem o dată dezamăgirea unui lac fotoșopat, pe care, când l-am văzut în realitate mi-a venit să plâng, deoarece realitatea era tristă rău de tot. Și totuși nu am putut să nu am așteptări. Să fie exact cum îmi formasem imaginea în minte.

Am plecat așadar într-o sâmbătă, la o oră destul de cu bun simț, având în vedere că Sânpetru e la vreo 20 de minute de mers cu mașina, de zona în care locuim. La prima vedere un sătuc ori comună ce-o fi, destul de mică, însă extrem de îngrijită și curată. Parcă se simțea o veselie în atmosferă, deși nu prea era nimeni pe străzi. Mi s-a părut totul foarte foarte fain și primitor. Am găsit repede și strada, e numită chiar Strada Dealului, pe care am lăsat mașina și-am pornit la drum. Dealul se ridică la 2 pași din spatele caselor, ceea ce mi se pare fantastic.

Probabil că nu vă mai amintiți dar acum ceva vreme într-un articol povesteam cum am ratat intrarea pe traseu în Măgura Codlei (pentru curioși aici este întâmplarea). Ei bine, traseul l-am făcut până la urmă, a doua zi de la ratare, pentru că … de ce nu?

Citisem pe net articole despre vârful Codlea, unii ziceau că-i ușor, alții că nu-i așa ușor cum pare. Eu nu zic nici că-i ușor nici că-i greu, zic numai că depinde de fiecare. Dacă gâfâi până la etajul 4 atunci nu te aștepta să zbârnâi până în vârf că nu o să fie deloc așa, dacă ești împiedicat și dai cu stângu-n dreptul din 2 în 2 metri atunci o să fie nasol pentru tine. Dacă n-ai mâncat nimic toată ziua și te gândești tu că ar fi o idee bună să te avânți într-un urcuș destul de … „urcător” e din nou o idee proastă și probabil ți-ai dori să mânânci și frunze pe toată durata traseului.

Așadar traseul începe cu  o panoramă faină de tot asupra orașului. Sunt câteva case acolo (în acea poiană), dar noi am lăsat mașina fix pe iarbă încă verde pe atunci. Deși era destul de neclară priveliștea, era un soi de ceață, am făcut câteva poze, după care am pornit spre pădure, călăuziți de cele 2 triunghiuri, roșu și albastru.