Autor: Amos Oz

Editura: Humanitas Fiction

An apariție: 2015

Număr pagini: 264

Să cunoști o femeie, aduce în prim plan trăirile interioare ale lui Yoel, fost agent al serviciilor secrete israeliene, care după moartea soției sale decide să se mute împreună cu fiica – Netta, mama și soacra. Mutarea lui din fosta casa coincide cu izolarea de lume și de tot ceea ce înseamnă activitate. Pe parcurs, au loc mai multe comemorări ale vieții cu Ivria, soția sa, o viață care mie mi se pare destul de ciudată. Spun asta pentru că, într-o oarecare măsură  seamăna cu o căsnicie care undeva a suferit o ruptură. De fapt, plecările lungi și dese în diverse misiuni ale lui Yoel fac ca între membrii familiei lucrurile să se răcească.

La un moment dat, aș da exact citatul, dar nu mai găsesc pagina (vina mea că nu am făcut recenzia imediat ce am terminat cartea, sau că nu mi-am notat) m-a șocat modul în care se desfășurau lucrurile în familia lui Yoel.

Nu știu câți dintre voi ați auzit de Cartea pe bancă, dar mie personal mi se pare o idee genială care merită tot respectul.  Cum probabil v-ați dat seama deja din titlu, este vorba de cărți. Da, multe cărți care își așteaptă cumințele cititorii pe băncile din parcurile (și nu numai) orașului Iași. Proiectul Cartea pe bancă a luat naștere din inițiativa ieșeanului Eugen Benea care a constat că majoritatea tinerilor, deși aflați în aer liber, erau tot cu nasul în telefoane.

În ce constă toată treaba? E simplu. Cărțile sunt lăsate de către inițiator pe bănci, iar cei care le găsesc pot lectura pe loc sau acasă, cu condiția ca după ce termină să le lase pe o bancă, într-un parc. Proiectul este foarte răspândit și cunoscut în mediul online, în special pe facebook.

Și totuși, așa pasăre-arc fără voce cum eram, m-am decis să zbor pe cerul însorit al verii, lucru care s-a dovedit a fi destul de simplu. Odată ajuns sus, nu-mi rămânea decât să dau din aripi în unghiul dorit, pentru a regla direcția și altitudinea. Trupul meu a deprins măiestria într-o clipă și m-a trimis în zbor, fără niciun efort, oriunde doream. Am privit lumea din punctul de vedere al păsării-arc. Când mă săturam de zburat, poposeam pe-o creangă și priveam pe frunzele verzi acoperișurile și drumurile […] Din păcate însă, nu-mi puteam vedea propriul meu trup. Asta pentru că nu o văzusem niciodată pe pasărea arc și nu știam cum trebuie să arate.

Atrag atenția că nici de data aceasta nu vreau să fac recenzie. Cred că nu voi face niciodată așa ceva, pentru că nu îmi plac recenziile.

Am ajuns la această carte prin intermediul prietenului meu, care mi-a dăruit-o acum vreun an. Fiind prinsă cu alte treburi abia zilele trecute am reușit să ajung la ea. Sinceră sa fiu mi s-a părut de la început cam dubioasă. Nu am mai citit nimic de acest autor, coperta simplă cu o pasăre care îmi amintește de păsările acelea din copilărie, care aveau o cheiță pe care o învârteam și totodată de mecanismul ceasurilor, parcă introduce cumva misterul.

Nu de puține ori am spus că mi se pare mie că oamenii proști sunt oameni fericiți. Ăia care trăiesc de azi pe mâine, care nu știu ce e ăla tv sau mai știu eu ce, ăia au un rânjet de fericire pe față. În prostia lor (nu cred că ei constat situația în care se alfă) ei sunt oameni fericiți. Mie una așa îmi par. Am destui vecini care toată vara nu fac decât să scuipe semințe, iar iarna trăiesc din mila altora. Ăștia nu știu că un abonament de dus la școală costă 2 milioane, nu știu că școala costă, nu îi doare prea tare că le vin plicurile de apă, gaze și ce-o mai veni, nu le bat pregătirile de Sărbători în ușă, nimic nimic. Fac umbră pământului absolut degeaba. Nu vreau să jignesc pe nimeni dar asta e ceea ce gândesc: cu  cât ești mai prost, ești mai fericit.