A trecut așa multă vreme de când n-am mai scris pe aici și de când am tot zis că intru să-mi completez jurnalul de călătorii… Am băgat de seamă că foarte des când povestesc despre unde am mai fost, intru aici și citesc ca să-mi reamintesc exact ce am făcut, așa că asta voi face și acum. Am să povestesc una dintre cele mai importante călătorii pe care le-am făcut. O călătorie care ne-a schimbat și a sădit niște sentimente noi.

Am plecat dis de dimineață din Brașov (7 august 2021), spre Transfăgărășan. Mai de dimineață de atât nu cred c-am plecat vreodată. Aveam de gând să urcăm pe traseul lacul Bâlea- lacul Capra. Am ajuns în jur de ora 9 la punctul de plecare pe traseu (se pleacă fix din spatele cabanei Bâlea, probabil dacă vă uitați în sus, veți vedea câte un șir indian de oameni care urcă) și-am pornit pieptiș în sus. Urcușul e destul de abrupt, se muncește ceva până ajungi sus. Însă priveliștea e de milioane, oferind o viziune asupra Transfăgărășanului cu totul altfel decât îl vezi din mașină. Teddi (cățelul nostru) s-a descurcat de minune, ba chiar n-a stat o secundă, alerga de colo colo. Vreo 5 ore mai târziu, ne întorceam la mașină. Ca de obicei, ne-am întors pe altă potecă, practic am făcut un circuit.

Mai jos vedeți harta. Punctul roșu este locul unde am parcat. Dacă vreți să faceți și voi traseul, luați în vedere să aveți apă suficientă cu voi, vara fiind extrem de cald, e posibil să consumați mai multă, având în vedere că si traseul este destul de solicitant.

iezerul caprei

lacul Capra

Lacul Capra

După un drum nu foarte lung, ne-am oprit în Râmnicu Vâlcea. Am colindat orașul, atât cât s-a putut căci ni se răciseră mușchii-n mașină cât am mers, și deja parcă se instalase febra. V-am zis c-a fost un urcuș solicitant, da? Am găsit un magazin tip SH, dar doar cu chestii faine pentru poze (veselă, vaze, tacâmuri, pahare, etc.) de unde-am ieșit cu mâinile pline. Și-apoi s-a lăsat seara și-am început să ne căutăm un loc unde să dormim. Aveam de gând să dormim în mașină, așa că am început să ne pregătim de noapte.

A doua zi ne-am trezit veseli și dornici de a explora mai departe. Urma să ne întâlnim cu matușa mea, venită și ea în vacanță, la Olănești. Culmea, să ne întâlnim tocmai acolo, când ea este din Bușteni și noi din Brașov. A fost o revedere faină, dar destul de pe fugă, căci pe noi ne aștepta o cazare la Novaci. Destul de greu se găsește o cazare atunci când ai cățel.

Am hotârât așa pe nepusă masă să vizităm și Târgu Jiu, dacă tot eram pe aproape. Am rămas ușor dezamăgită de faptul că a trebuit să ne cărăm cățelul în brațe până la celebrele sculpturi, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului, căci pe intervalul dintre cele doua aparent nu avea voie să calce pământul. L-am dus în brațe, ce să facem?

masa tacerii

Deși inițial luasem doar o noapte de cazare în Novaci, am vorbit pentru încă o noapte. Dacă prima zi ne-a fost ocupată de Târgu Jiu, a doua zi ne-am ocupat-o cu cele două peșteri din zonă: peștera Muierilor și peștera Polovragi. La ambele ne-a primit cu Teddi, altfel ar fi fost dificil, neavând unde să-l lăsăm. În mașină devenea prea cald. În peșteri a fost fain, cu toate ca nu mă pasionează subiectul. Am mai văzut Pădurea Colorată și casa răsturnată de la Bumbești Pițic (doar pe afară, n-am mai vrut să intrăm, nu ni s-a părut așa impresionantă)

pădurea colorata

Ne-am pornit apoi spre Transalpina. Nu mai fusesem niciodată, dar sincer nu mi-a lăsat vreo impresie wow. E fain, da, dar nu aș spune că e cel  mai frumos drum din țară, cum am auzit pe la alții. Cea mai frumoasă porțiune este prima porțiune, de la Rânca în sus, apoi devine un drum anost prin pădure.

Ajunși la Sebeș, am vizitat  Râpa Roșie. Din câte am văzute pe diverse bloguri, se poate ceva drumeție pe acolo, dacă vrei să ajungi mai aproape, mai în inima pământului acela roșu. Noi ne-am mulțumit văzând tot spectacolul de unde-l vede majoritatea, de pe culmile verzi, care contrastează fantastic cu acel carămiziu, mai degrabă (parcă nu e chiar roșu).

Din Sebeș am ținut-o drept spre Brașov, cu o mică oprire pentru o înghețată cu moț din centrul Sibiului. N-am mai mâncat o înghețată așa bună absolut nicăieri. Nu știu ce le face, cum le face, dar se simte că e ce trebuie!

Și cam asta a fost mica noastră excursie, care ne-a implantat o idee vagă despre cât de incomod e să dormi în mașină. Nu somnul în sine, pentru că e chiar confortabil dacă mă întrebați pe mine, dar pregătirea te omoară. Mai ales că avem și cățel. Și că nu poți să apari tu dimineața, ieșind din portbagaj în orice parcare, că mno, sperii lumea și nu se cuvinte. Am mai dormit o singură dată în mașină (dacă-i cobori canapelele din spate, ai un super pat, e foarte spațios, nu asta e problema), dar nu aveam câine și nici nu eram în jumatea orașului. Așa că ne-am întors acasă cu o idee care ni se părea cam proastă, dar nici nu aveam să știm ce va declanșa.

Share: