stejarul de la Mercheasa

La Racoș am fost tare demult, însă mi-am dat seama târziu că nu v-am povestit despre locurile de acolo și că ar fi păcat să nu o fac totuși. Urmăream un video despre Brașov pe YouTube, când am dat peste această denumire: Racoș. Nu mai auzisem despre localitate, habar nu aveam ce se află acolo, ce am putea vedea, dar am făcut un pic de documentare și am aflat: un vulcan, un lac, niște coloane. Nu-i cine știe ce, nu? Adică nu-i genul ăla de locație unde mergi și poți petrece o zi întreagă acolo, plimbându-te de colo colo, dar dacă îți plac locurile astea pe care nu le vizitează mai nimeni, unde poți să respiri fără să-i sufli altuia în ceafă, atunci e ce trebuie.

Sunt aproape 70 de kilometri din Brașov până acolo, deci ar fi bine să știți exact dacă vă plac astfel de lucruri sau mergeți degeaba. Pe drum am întâlnit o minune de câmpie încă verde, cu brândușe de toamnă presărate ca un covor. Bineînțeles că am oprit și-am experimentat 100 de poziții până am reușit să prind brândușele cât de cât decent, zic eu. Dacă nu v-am spus, am mers cam prin octombrie parcă. Oricum acum probabil este la fel, brândușele de primăvară au apărut deja (cel mai probabil). Poate e chiar mai frumos, pentru că verdele e mai verde, iar vulcanul sigur a înverzit.

brânduse de toamna

Vulcanul de la Racoș are cea mai recentă activitate din România din câte am citit și anume  acum 1,3 – 1,5 milioane ani. E o combinație fantastică de culori și de roci, pe care bineînțeles că habar nu am să vi le denumesc, eu nu am recunoscut decât piatra ponce. Nu am mai văzut niciodată un vulcan în realitate, așa că eu m-am simțit pe altă planetă. Peisajul m-a dus cu gândul acolo, nu că așa m-aș simți eu.

Să știți că diferențele de culoare nu le-am făcut eu la editare, ci chiar așa arată în realitate. Galbenul ăla văzut de pe „zid” e atât de frumos și interesant, chiar nu am mai întâlnit. Zona e destul de mare, chiar dacă în poze pare mică. De fapt, tu ești ăla care se simte mic mergând pe acolo.

Vulcanul de la Racoș Vulcanul de la Racoș Vulcanul de la Racoș Vulcanul de la Racoș

Mi-ar fi plăcut să vă dau mai multe detalii despre vulcan, dar nu mă pricep și nici nu mă pasionează să înțeleg prea multe, dar am să las un link pentru cei interesați.

Și ca să fie tipic mie, bineînțeles că am găsit în toată priveliștea aia de pe altă planetă și-o floricică. Iar C. și-a făcut un nou prieten. Sau prietenă. Și e și călugăriță.

epilobium dodonaei

Am plecat mai departe către coloanele de bazalt, unde din nou, probabil pasionații vor înțelege mai bine ce este acolo, mie mi-a plăcut doar cum arată. Mai multe n-am vrut să știu.coloanele de bazalt

Lacul de smarald este superb! Foarte curat și foarte aerisit locul. Chiar dacă erau câțiva oameni, nu s-a simțit deloc agitația sau gălăgia resimțită în cazul obiectivelor foarte populare. Fiecare stătea pe pietre, contempla ori chiar pescuiau. Mi-a plăcut mult lacul ăsta, avea o energie pozitivă.

lacul de smarald lacul de smarald lacul de smarald

De la Racoș am plecat către Mercheașa (30 km distanță) Era un loc pe care voiam de mult să-l vizitez și pentru care am simțit o atracție de cum am auzit de el. Acolo trăiește de mai bine de 900 de ani bătrânul Carpaților, un gorun cu o circumferință de 9 metri și o înălțime de 21. Mi-a plăcut cel mai mult. De cum iei drumul spre copac, vei întâlni un indicator tare drăgălaș.

Am intrat pe-un drum de țară, apoi am părăsit mașina și-am mers cam 10-15 minute pe o câmpie unde erau alți arbori uriași până ce am ajuns la el. În curtea lui, bătrânul stătea la o șuietă cu niște fete cochete.

brândușe de toamnă la poalele cel mai bătrân copac din România

Ne-am salutat și cu el, dar și cu ele, i-am fotografiat împreună și ne-am minunat de cât de imens putea fi. Am mai văzut copaci mari, dar ăsta i-a întrecut pe toți. Probabil e nevoie de 5-6 oameni să-l cuprindă. Din nou, n-am putut să nu remarc cât de curat era acolo și ce aer proaspăt ne învăluia. Foarte multă liniște, foarte multă energie am simțit în acea zonă.

Am rămas pe o bancă improvizată din niște bușteni mai bine de jumătate de oră. Era așa frumos! Am simțit un val de pace și am avut impresia că acolo timpul trecea de 2 ori mai încet. Am găsit și-o ramă pentru tabloul ce-l aveam în față.

Alți copaci, probabil tare bătrâni și ei. Sunt curioasă dacă nu s-au plictisit de stat la șuetă atâția ani.

Am plecat cu greu despărțindu-mă de gorun și sperând ca peste alți mulți ani să fie încă acolo la fel de falnic purtându-și anii.

Per total am vizitat 4 locații cu totul diferite, deși 3 dintre ele se aflau la 10 minute de mers pe jos, nu aveau mai nimic în comun din punct de vedere vizual. Preferatul meu a fost însă copacul și întreaga câmpie cu copaci la fel de bătrâni. Acolo m-am simțit cel mai bine și acolo mi-aș dori să revin cândva, căci energia din zona aia e fabuloasă.

Share: