Viața perfectă se trăiește pe facebook

Câteodată alegem să ne împiedicăm de-o virgulă doar ca să nu scrijelim punctul. Așa cum alegem să ne ascundem după minciuni, sau în spatele unor frici cu care ne îmbrăcăm din ce în ce mai gros, până ne afundăm de tot. Tot așa zâmbim în fața celui pe lângă care trecem, doar pentru ca apoi să întorcem capul și să-l măsurăm dintr-o privire rapidă, rece și înțepătoare. Probabil că uităm să fim oameni, uităm că viața e despre cumpărăturile la supermarket, unde ne încruntăm că fata de la casă se mișcă prea încet, despre cerșetorul de la colț de stradă, pe care îl ocolim pe unde putem, de parcă sărăcia e contagioasă, despre bătrâna care abia merge și se încumetă să treacă strada, despre copiii care bat mingea în fața porții.

Noi trăim pe facebook. Trăim și ne minunăm de cât de fericiți putem fi, acolo, în lumea aia minunată, unde facem lucruri minunate. Suntem mândri când distribuim filmulețe cu oameni ce ajută cerșetorii, suntem la fel de mândri când distribuim poza vreunui copil suferind de cine știe ce. Practic am făcut o faptă bună, nu? Am văzut, m-a impresionat și mi-a stors o lacrimă, acum ia să-l dau mai departe că poate l-o ajuta cineva. Eu sunt prea sărac și amărât și n-am 5 lei să donez… 

Am văzut că se poartă pozele cu mesaje despre copilăria anilor 70′, 80′, 90′. Cei născuți după nouăzeci se pare că nu au avut copilărie. Blamăm tineretul că stă de dimineață până seara în fața tehnologiei, în timp ce noi ne jucam miuța, elasticul, șotronul și eram mai fericiți și mai sănătoși decât cei de acum. Mai intram în casă când ne striga mama c-a pus masa, apoi o tuleam înapoi afară. În schimb ne plângem pe facebook cum că somnul ne-a fost alungat de niște nesăbuiți care s-au găsit să bată mingea-n fața blocului la 9 dimineața. Ăștia nu or avea părinți? Oamenii ăia chiar își lasă copiii singuri, nesupravegheați?  Câți dintre oamenii ce măcar o dată au discutat pe tema asta au copii pe care să-i lase să facă ce făceau ei când erau de vârsta lor? Uneori am impresia că astăzi se cresc copii sub borcane, că la orice atingere a ierbii cineva apare să-l șteargă pe mâini ca nu cumva să.

Distribuim filmulețe cu oameni care ajută alți oameni să treacă strada, să care bagaje, să … E fain, e omenos, e un om cu suflet mare și noi pe lângă el, pentru că am distribuit ca să-l vadă și alții și să-l aplaude în sinea lor. De câte ori am trecut pe lângă oameni care aveau nevoie de ajutor și nici măcar nu ne-am uitat la ei? De câte ori am făcut noi ceva bun și omenos?

De câte ori ajungem la biserică? Nu avem timp. Duminica-i zi de târg, de odihnă, de ieșit în parc. În schimb, wall-ul nostru-i plin de icoane, de mesaje creștine și de rugăciuni. Nu cred că Dumnezeu are facebook, să le citească … Distribuim filmulețe cu copile însărcinate și ne mușcăm buzele când le aflăm vârsta. Sărmana … , dar ne  e rușine să vorbim cu ai noștri despre sex și despre protejare. Lasă că învață ei, (că-s copii deștepți, doar seamănă cu mă-sa) că internetul e mare, au prieteni, au de unde.

Ne trăim viața pe facebook și nu facem un pas într-un loc  nou fără să anunțăm prietenii că am ajuns acolo. Cum? Pe facebook, bineînțeles. Uităm să mai mâncăm pentru că suntem prea ocupați să pozăm ca să avem ce posta. Uităm să mai iubim pentru că suntem ocupați cu cum ne văd alții.  Părem niște călători înrăiți? Părem fericiți și iubiți? Părem să avem  niște copii minunați, care nu urlă, nu zbiară, nu aruncă jucăriile peste tot? Să avem un soț/iubit minunat cu care zâmbim în fiecare poză? Atunci e perfect! Avem viața perfectă! Altceva nici nu mai contează …