vaduva pentru un an recenzie

Titlu: Văduvă pentru un an
Autor: John Irving:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 704

Roman de o forță emoțională copleșitoare  așa este recomandă cărțulia Văduvă pentru un an. Spun cărțulia pentru că are 700 de pagini. Într-un fel aceste cuvinte despre roman mi-au dat speranța că mă voi topi de emoție între pagini și că nu voi vrea s-o mai las din mână până la ultimul punct. Din păcate nu s-a întâmplat deloc așa și la un moment dat am vrut s-o las neterminată. Ceva a lipsit, poate acea sclipire ce diferențiază o carte fascinantă de una bună. Evident, vorbesc în numele meu. Dacă mie nu mi s-a părut cea mai cea, nu înseamnă că romanul nu poate fi în topul altora. Și nu înseamnă nici că nu mi-a plăcut, pentru că dacă ar fi să trag concluziile finale aș spune că a fost o carte destul de bună, exceptând faptul că mie mi-a lipsit emoția.

Cele 700 de pagini sunt împărțite în 3 părți. Prima parte ne duce în anul 1958 și se deschide cu imaginea lui Ruth Cole, în vârstă de patru ani ce s-a trezit din pricina țipetelor mamei sale care se afla în toiul unui act sexual cu tânărul Edward O’Hare (Eddie) în vârstă de 16 ani.

Viața lui Ruth nu a fost una tocmai ușoară, fiind dorită doar pentru alinare. Înainte  cu câțiva ani  ca ea să se nască, soții Cole au avut doi băieți adolescenți ce au decedat în urma unui accident de mașină. Cu greu s-a putut trece peste asta,  de fapt Marion (mama) n-a trecut niciodată peste moartea fiilor săi. Au conceput-o pe Ruth ca să le fie alinare, își doreau să fie băiat, dar soarta n-a fost așa. Camerele din casă erau obsesiv pline de fotografiile băieților și tot timpul i se vorbea lui Ruth de ei. Așa cum spune la un moment dat în primele pagini, fiii decedați reprezentau o prezență mai mare decât a oricărui membru din casă. Parcă totul se învârtea în jurul fotografiilor. Copila la doar patru ani aproape că le știa întreaga viață a băieților, deși fizic nu îi cunoscuse. Venirea pe lume a lui Ruth nu a făcut minuni în viața părinților ei între care se instalase răceala. Ba din contră, parcă s-au depărtat și mai mult, ajungând să nu mai locuiască împreună. Așadar când, Ruth a fost trezită de țipătul din timpul actului sexual, era rândul maică-sii să locuiască cu ea.

Eddie ajunsese în casă prin Ted Cole, scriitor și iubitor de mămici tinere. Acesta îl angajase să-i fie ajutor, însă se îndrăgosise nebunește de Marion. Pe întreg parcursul primei părți sunt prezentate momente intime dintre cei doi, frământările adolescentului și ale lui Marion, care se gândește să-și părăsească familia, ceea ce și face, luând cu ea doar fotografiile cu băieții. Ted va fi furios că a pierdut fotografiile și că a rămas cu Ruth și îl va concedia pe Eddie care știa de plecarea lui Marion.

Partea a doua a cărții prezintă viața lui Ruth, la 36  de ani. Devenită și ea scriitoare, se reîntâlnește cu Eddie, acum în vârstă de 48 de ani, scriitor și el. Ruth are o relație cu Allan, editorul ei mult mai în vârstă decât ea. În această parte, devine martoră la moartea unei prostituate în Amsterdam și reușește să se întoarcă acasă, nu înainte de a lăsa niște indicii poliției despre crimă. Cu tatăl său are o relație bună, în ciuda faptului că o deranjează că bătrânul umblă tot după femei tinere. Și cu Eddie relația este la fel de bună și chiar bărbatul vede în ochii ei, chipul frumoasei Marion, pe care n-a uitat-o niciodată.

Cinci ani mai târziu, adică în partea a treia, Ruth va rămâne văduvă, asta după ce se căsătorise cu Allan. Avea 41 de ani, era văduvă și avea un băiețel de 4 ani. Spre deosebire de mama sa, Ruth nu va claca, nu se va lăsa răpusă de durere, ci își va continua viața alături de Harry, agent de poliție, ce se afla pe urmele ei încă de când a aflat de crima din Amsterdam. E interesant cum se leagă unele lucruri. În ultimele pagini ale romanului avem parte și de o surpriză, la care recunosc că m-am tot gândit pe parcursul lecturii.

Nu am mai citit nimic de acest autor, dar aș zice că lui Irving îi plac enorm de mult detaliile. Romanul Văduvă pentru un an este extraordinar de bogat în detalii. E interesant și de apreciat cum le leagă… cum te aruncă-n amintirile lui Ruth de când era mică, apoi te trezești că ești în prezent și înțelegi altfel de ce unele lucruri sunt așa cum sunt. Personajele sunt extrem de bine conturate, analizate până la cel mai întunecat gând și toate au roluri bine definite.

Nota mea: 3.5/5

 

 

 

Share: