Mi-a luat ceva până am scris postarea asta pentru că a trebuit să-mi reamintesc exact zilele acelea și mai mult pentru că nu știam exact cum să fac să ajung unde vreau să ajung. Ideea e că trebuie început cu începutul, chiar dacă surpriza e la final. Dar să o luăm cătinel cătinel către final.
În 2020 am plecat pentru prima oară de când locuim împreună, undeva mai multe zile cu C. Pentru mine n-a fost un an așa rău cum a fost pentru alții, eu fiind oricum o ființă care nu prea socializează, deci partea asta nu mi-a lipsit. Pot spune că a fost un an destul de normal. Plănuisem așadar să plecăm spre Piatra Neamț câteva zile, că tot nu mai erau restricții și am zis să profităm de situație. Apoi ne-am răzgândit și am zis să ajungem mai departe și să colindăm un pic mai mult.
Ziua 1. Brașov- Bicaz- Piatra Neamț
Am plecat din Brașov destul de dimineață, pe 29 august, într-o sâmbătă. Nemâncați, ca de obicei, altfel ne-ar fi luat juma de viață să pornim la drum. Prima oprire am făcut-o la Miercurea Ciuc, într-un parc la marginea orașului, unde zgribuliți pe-o bancă, ne-am uitat la Dorian Popa și-am mâncat, totul pe repede înainte că era așa de frig de numa’ de mâncare și cafea nu ne ardea. N-am mai vizitat Miercurea Ciuc, mai fusesem, ne plăcuse, dar era destul de dimineață și destul de pustie.
În jurul prânzului aveam să facem prima oprire oficială și să avem parte de prima peripeție: Lacul Roșu, care e albastru și verde de la atâta verdeață, nicidecum roșu. Dar există o legendă a acestui lac, și de acolo și numele. Nu m-a impresionat așa de tare zona, dar pentru o plimbare în natura, pe marginea lacului e ok. Și cum ne plimbam noi și alte câteva persoane prin jurul nostru, auzim că cineva strigă ceva de pe stradă. Și un girofar. Și în glumă așa aruncă C. o vorbă „i-auzi, ne caută poliția”, vorbă care pe mine m-a făcut să fiu atentă la strigătul din portavoce. „Posesorul autorismului Prahova xx XXX este rugat să vină la mașină”. Ne-a picat fața. C. a luat-o la fugă înainte, iar când am ieșit eu la stradă, nu am apucat să văd decât cum se urcă în mașina de poliție și pleacă în goană spre locul unde parcasem. Cam un kilometru înapoi. În momentul ăla mi s-au înmuiat picioarele. Nu mă gândeam decât să poate cineva a intrat în mașină, poate a fost spartă.
Lacul Roșu
Din fericire, n-a fost nimic și nici n-am înțeles motivul. Poliția susținea că am parcat aiurea și că încurca traficul, deși parcasem în afara asfaltului, în spatele altor mașini parcate și ele la fel ca noi. În fine, pentru că ne-a văzut de alt județ au spus că ne iartă și ne lasă să ne bucurăm de vacanță. Dar C. s-a distrat maxim în mașina de poliție, care gonea de parcă cine știe ce se întâmplase. Porniseră și girofarul chiar.
Ne-am continuat apoi drumul spre Bicaz. Cheile Bicazului sunt într-adevăr extrem de frumoase. Dacă pe marginea drumului nu ar fi fost tarabe cu tot felul de suveniruri ar fi fost și mai frumos. Cumva strică peisajul toată țigăneala aia. Ajunși la Barajul Bicaz am văzut că se pot face plimbări cu vaporul, așa că după ce am dat o tură și-am făcut câteva poze prin zonă, ne-am așezat la rând și-am așteptat să ne urcăm pe vapor. Plimbarea a costat 15 lei de persoană și-a durat în jur de 30 de minute. Dacă vă temeți că vă e rău de mișcare, să știți că nici nu se simte. E foarte plăcută senzația.
Încă mai aveam destulă ziua în față așa că am decis să dăm o fugă în Piatra Neamț. Între Bicaz și Piatra Neamț sunt aproximativ 30 de km. Kilometri pe care i-am fi străbătut îndată dacă nu ni s-ar fi activat spiritul civic. Ieșisem din Bicaz de vreo 5 km când am văzut un om care ni s-a părut nouă a fi un călugăr. Era îmbrăcat corespunzător, avea barbă, avea de toate pentru a ne convinge că e călugăr, așa că am zis să îi facem o întrebare și să vedem unde merge. Nu mergea în direcția noastră, ci mergea spre Bicaz, dar am zis să facem un bine și să ne întoarcem 5 km. Din păcate întrebarea am făcut-o de la distanță, așa că nu ne-am dat seama de om, căci atunci când s-a urcat în mașină am simțit cum ne cade pe rând nasul. Puțea omul nostru, vaaai, ceva deosebit!
Omul era în lumea lui, un pic diliu. Nu am avut ce să discutăm cu el, nu am avut loc de el mai bine zis, ne-a tot vorbit despre cât de nu știu cum e Arsenie Boca și patriarhul nu știu care. Era dus omu, ce să mai! Ne tot împingea o carte să citim din ea, dacă noi i-am zis că nu ne interesează subiectul, lui nu i-a păsat, ne-a citit el despre cipuri și despre faptul că suntem urmăriți. M-am bucurat când am scapat de el.
La Piatra Neamț am ajuns în jur de ora 18. Am ochit din start telegondola care duce în varful muntelui Cozla. Știam despre telegondola, era pe listă, așa că am căutat să vedem dacă mai este deschis și cum am văzut că da, am zis să urcăm și noi. Așa o senzație faină e să zbori peste oraș! Doamne și cât de frumos a fost! Am plătit 15 lei de persoană pentru urcare doar, căci de coborât am făcut-o per pedes. Cozla e mai degrabă un deal, are puțin peste 600 de metri. În vârf este o terasă unde posibil să se mănânce, nu știu, căci era închis. Dar de sus se vede genial!
E ceva unic să mergi cu telegondola așa pe deasupra orașului, să vezi cum oamenii își continuă viața dedesubtul tău, să simți orașul, nu foarte mare, dar cochețel.
După ce am luat un pic la pas centrul și am nimerit la un soi de festival în care am ascultat diverși indivizi cântând , ne-am întors în Bicaz unde urma să înoptăm. Următoarea zi urma să urcăm pe vârful Toaca.
Avusesem eu ideea genială de a dormi în mașină, așa că cu gândul ăsta am plecat de acasă. Că în prima noapte vom experimenta dormitul în mașină. Ne-am găsit un loc bunicel, unde mai erau ale 2 rulote, ne-am pregătit „patul” și am sperat să nu ne trezim cu dureri de corp, întrucât trebuia să fim apți pentru un traseu de 9-10 ore.
Ce pot să vă spun e că eu am dormit mai bine ca pe salteaua pe care o avusesem inițial acasă. N-am simțit că sunt în mașină, n-am avut niciun fel de problemă. Ba chiar mi-a plăcut și aș mai face asta. C. însă e mai greu de somn, dacă îi schimbi mediul întâmpină dificultăți. Important este că ne-am trezit destul de fresh pentru munte.
Leave a Comment