Am pornit la drum cu această carte cu ceva emoții și deja cu o părere că hmm, s-ar putea să nu fie pe gustul meu. De ce? Păi în primul rând, am mai zis eu pe aici, nu-mi plac autorii români prea tare, nu știu de ce, și-apoi pentru că am fost prevenită că are de toate: limbaj licențios, scene erotice, misoginism și câte și mai câte. Și chiar are! Acum na, nu sunt eu cea mai călugăriță dintre călugărițe ca să spun că m-am rușinat la scenele descrise un pic cam prea detaliat, căci n-a fost deloc așa. Nu e primul roman de genul, așa că pentru mine a fost în regulă.

Așadar, „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” începe așa cum îmi place mie să înceapă un roman. Direct, fără alte bălării care se întind pe 50 de pagini și care de cele mai multe ori sunt fatale. Adică fix de început nu pot trece la unele cărți, așa că le părăsesc. Nu, cărțulia asta (nu e chiar o cărțulie, are destule pagini) te lovește încă din primele rânduri cu autorionia lui Tiberiu, personajul principal.

Am patruzeci și patru de ani și nu am niciun șfanț. Dacă m-ar buzunări cineva  pe o alee dosnică, ar fi pierdere de timp . Probabil  i s-ar face milă și mi-ar da el mie niște bani. Am să încerc să nu ajung niciodată pe alei izolate, ca să nu-mi bat joc de oameni.

Îmi place, totuși, că nu-mi împart cu nimeni sărăcia. N-am nici măcar un câine care să mă lingă și să mă trezească dimineața, iar asta e bine pentru că nu-mi doresc să fiu treaz diminețile.

Așa cum tocmai ați citit, Tiberiu e un tip fără bani. Am constatat că asta a fost problema lui cam tot timpul. Suferea continuu de lipsa lor. E acum, omul nostru își vinde apartamentul și reușește să primească pe el o sumă frumușică (deși dacă se pricepea la negociat, sigur îi ieșea mai mult), sumă cu care se hotărăște să plece în Thailanda. Sau Dubai, că nici el nu știe pe care să aleagă. După o aventură petrecută în aeroport, decide că Thailanda are să fie destinația lui. Ajuns în Thailanda, merge în Phuket, pe plaja Libertății, pentru că acolo era chiria mai ieftină și putea trăi liniștit un an fără să-și facă griji din cauza banilor.

Azi m-am simțit un pic leneș. O fi din pricina căldurii. Am stat toată ziulica cuminte pe șezlong, sub umbrelă și-am ridicat din când în când câte un deget de dimineața până seara.

Acum s-a cam lăsat seara. Seara e un moment al muncii și-al eforturilor nebunești, adică trebuie să parcurg cei 158 de pași până la restaurantul din susul plajei.

[…]

Aha, mai e o chestie care mă obligă să fac uneori efort suplimentar. Nici Anurat și nici băieții de la restaurant nu acceptă plata cu cardul. Așa că, o dată la două, trei zile, trebuie să parcurg 217 pași ca să fac rost de bani gheață de la unicul bancomat de pe insulă.

Cu un băiat pe post de servitor, mâncarea la nas și marea la picioare e cel mai fericit om de pe pământ. Asta până îl cunoaște pe francezul Jean Louis, care îi spune de tsunami-ul din 2004, care a făcut mii de victime, chiar acolo, pe acea plajă. Așa îl convinge pe Tiberiu să zboare cu el în Kelantan, Malaezia.

Cumva parcă de aici lucrurile iau o turnură total neașteptată. Pilotul hidroavionului (care se întâmplă să fie chiar Jean Louis) moare înnecat cu mâncare, iar Tiberiu rămâne să-și trăiască ultimele minute alături de alți doi pasageri ai hidroavionului. Într-un final hidroavionul se prăbușește. Bărbatul supraviețuiește și alături de el și Eva, cu care ajunge după câteva zile de plutit pe ocean, pe o insulă pustie. Ei bine, de aici începem să aflăm și noi cine este acest Tiberiu și care a fost viața lui. Căci ce ai putea să faci pe o insulă pustie, dacă nu să stai la povești? Bărbatul își descrie viața pas cu pas, din copilărie până la maturitate, făcând-o pe Eva tot mai curioasă. Și nu doar pe Eva, ci și pe cititori.

Așa aflăm de toate aventurile din viața lui, de cum a căzut în mrejele dragostei, îndrăgostindu-se până peste cap de Irina, o fată mai mare decât el. Deși are o vârstă destul de fragedă, se căsătorește cu ea. Ei bine, nu e tocmai cel mai sfânt bărbat, așa că pe lângă Irina mai apar și alte femei în viața lui. Căsnicia se termină în mod dramatic și culmea, nu din cauză că omul nostru nu se poate limita la o femeie, ci pentru că i-a fost rănit orgoliul, ascunzându-i-se un mare secret, peste care se pare că nu poate trece.

Finalul romanului ne lasă cu așteptări. Tot ce mai aflăm de la Tiberiu este că după Irina, a avut o perioadă foarte grea, o perioadă în care a fost internat la balamuc, ca mai apoi să-l cunoască pe Iisus și să reînvie. N-a fost o reînviere în sensul că s-a transformat în alt om, ci a rămas cu exact aceleași porniri animalice pe care le avea. Nu o mai lungesc mult, n-am să mai spun decât că ajunge la locuiască cu Mia, o femeie cu un trecut dramatic, pe care o cunostea încă de pe vremea când era îndrăgostit de Irina.

Per total, cartea e o lectură picantă. Are de toate. Trecând peste dialog, care uneori m-a deranjat, modul de povestire a lui Uirebit mi-a transmis o stare de bine. Am râs, am zâmbit și am citit cartea într-o singură zi, pentru că pur și simplu nu aveam răbdare s-o las și să aflu altă data ce se mai întâmplă. Misoginismul, rasismul și alte detalii din astea nu sunt deranjante, pentru că e o carte plină de umor (mai mult prima parte), care chiar  n-are cum să nu te binedispună. Pur și simplu simți că unele lucruri nu sunt spuse cu răutate, ci de dragul povestirii.

Tiberiu nu e un bărbat după care să leșini, chiar deloc aș putea spune, ba chiar viciile lui sunt de evitat la un bărbat, însă cumva se face simpatizat. Nu-mi dau seama dacă e chiar atât de naiv pe cât se vrea a fi, nu-mi dau seama nici dacă poartă o mască. Am avut impresia că de Irina chiar s-a îndrăgostit cu adevărat și chiar l-am găsit un băiat sensibil, dar apoi am primit un duș cu apă rece. Dacă iubești o persoană, nu ai cum s-o înșeli. Și mai ales nu cu .. dar nu vă spun cu cine.

Știu de  mult că te cheamă Irina, i-am răspuns eu curajos în gând. Și mai știu și altele. Știu unde locuiești, îți știu programul  pe de rost.

Știu felul minunat în care te uiți la ceas ori de câte ori ieși de la muncă.

Știu că eviți cu grijă fiecare câine vagabond, știu că ai o mică fobie legată de ei și mai știu că părul tău pare uneori brunet  și alteori albastru. Depinde de lumină. Acum, când bate din stânga ta, părul ți-e albastru închis.

Și ai niște zulufi minunați și aș vrea să-i răsucesc pe deget și să mă joc cu ei.

Iar acum, când ești înaintea mea, știu că ai niște ochi căprui atât de frumoși, încât nu se cunoaște absolut deloc că ai lucrat în tura de noapte.

Și încă ceva: mai știu că-mi place, că ador să mănânc pâine făcută de mâinile tale.

Ce mi s-a părut original la Tiberiu e că își imagina titluri de ziar, pornind de la diverse situații. Asta nu am mai întâlnit-o până acum prin romane și mi s-a părut interesant.

Parcă-mi imaginez deja titlurile ziarelor de mâine.

„CUTREMURĂTOR!

Un bărbat gay pasiv și două fete cu verigă în rât au ars de vii ieri- dimineață într-un local.

Se pare că autorul faptei a reușit să scape fugind în Dubai. Sau în Thailanda. Sau Dubai.

Poliția este neputincioasă în acest caz.

Revenim cu amănunte în ediția de mâine!”

Dacă v-am făcut curioși și sper că v-am făcut, încercați romanul. Chiar merită, vă spun din toată inima. Volumul unu poate fi descărcat de aici: http://uirebit.com/scriitor/index.html. Și da, e gratis, vedeți bine. Adică mă rog, trebuie să vă abonați, nimic rău în asta.

p.s. Odată intrați pe pagina autorului, citiți și secțiunea despre mine. E delicioasă 🙂

 

Share: