S-a dus toamna asta parcă așa, la o simplă pocnire din degete s-a dezbrăcat de tot și ne-a lăsat amorțiti și pustiiți … știți voi, ca pe-un codru eminescian. S-a dus și n-are să mai vie, căci natura acum moare, ca să renască și mai verde și mai uluitoare ca oricând. Și ce frumos plouă prin parcuri cu frunze- doruri călătoare. S-aștern covoare de amintiri, prin care trecătorii trec unii nestingheriți din ale lor gânduri și griji, alții cu suflete de copil și-ncep a alerga printre frunze, ca prin câmpurile verzi de altădată …
Fiecare avem toamna noastră. A mea e-un joc. Da, toamna mea e un joc de culori, un joc de simțiri și emoție. Toamna mea e o Domniță leneșă, suavă, elegantă, ce-și cunoaște prea bine atuurile și se dezmiardă pisicos cerând alint și admirație. Toamna mea e magia creației. E rugină și visare. Liniște. E-un apus ce coboară pe pământ. Parcă soarele nu mai apune doar pe cer, ci peste tot. Toamna mea, așa cum o văd eu, e o zână cu ochi de chihlimbar …
Toamna ta taie respiraţii, atât e de frumoasă!
Şi tu o scrii aşa cum numai tu ai putea. 😉
🙂 păcat că s-a cam dus toamna asta…
Las că vine alta 😉
Toamna ta, a mea, a ei sau a lui…sunt cele mai frumoase!
Fiecare anotimp are ceva special, ceva ce nu-l au celelalte, dar toamna o simt cel mai aproape de sufletul meu 🙂
Ma bucur! Si mie mi-e foarte draga toamna! Ma incarca cu o energie uriasa, benefica…poate pentru ca sunt indragostita de culoare…
Da! Toamna știe să se bage în sufletul omului și să-l coloreze cu propriile acuarele 🙂
Și mie îmi place toamna pentru lumina caldă și pentru simfonia culorilor.
Mă bucur! 🙂
Ce minunatie!
🙂 Așa-i! Toamna are darul ăsta… de-a fi o minunăție plină de culoare.