Spuneam pe aici, cel puțin așa cred, că eu în autobuz nu folosesc telefonul. De foarte puține ori răspund la apeluri, că nu-mi place să vorbesc la telefon mai ales când mi se suflă-n ceafă. Nu sunt secrete de stat, nici nu plănuiesc să atentez la viața președintelui, dar simt că n-am intimitate și că urechea altuia e mult prea aproape de mine. Așadar, am destul timp să-i urmăresc pe alții. Și văd o groază de oameni, unii de-a dreptul enervanți.

Cei care dau buluc peste tine

În primul rând n-am cum să nu-i remarc pe ăia de nu așteaptă să cobore lumea din autobuz și dau buluc peste uși să urce ca și când ar pleca fără ei. Ca să cobori trebuie să dai din coate ca să-i faci să se simtă, altfel nicio șansă. Serios fraților, de pe ce planetă veniți?

Dezechilibrații

Apoi sunt oamenii pe care nu am să-i înțeleg niciodată. Ăștia așteaptă în stație cu zecile de minute, într-un final vine autobuzul, urcă, se pironesc lângă aparatele de marcat biletele și încep să scotocească prin geantă după portofel. Și apoi prin portofel după abonament sau vreun bilet rătăcit. Timp în care autobuzul ia câteva curbe, ei se dezechilibrează de câteva ori, pentru că bineînțeles mâinile sunt în geantă scotocind. După ce își bifează abonamentul, se așează sau se țin de bară, plângându-se la „vecini” că șoferul conduce ca un nebun.  Serios? Oare dacă și-ar scoate biletul ăla încă din stație sau de când încep să zărească autobuzul (până acum nu am văzut niciodată un autobuz apărând de nicăieri, deci e timp lejer să-ți cauți biletul) și în mașină l-ar marca imediat ce urcă, apoi s-ar ține de bară, așa cum e recomandat pe toate geamurile mașinii, li s-ar mai părea că șoferul conduce ca un nebun? Hmm, săracul șofer, e vinovat că nu ia curbele cu 5km/h ca să nu se mai deșire călătorii din stânga-n dreapta  când stau 3 minute să-și caute abonamentul, neținându-se de nimic.

Și da, știu că sunt și soferi care au făcut școala pe tractor și încă se cred pe câmp când conduc autobuzele, ei sunt o specie aparte de agricultori, nu intră în subiect.

Măturătorii de umeri

Dar pe copiii care cară după ei imensitățile alea de ghiozdane ce mătură umerii și scăfârliile celor ce stau pe scaune, îi știți? Și dacă aveți ghinionul să prindeți un scaun liber și un copil d-asta stă în picioare, cu spatele la voi, vă zic eu, mai bine cedați locul. Copilul ăsta se va frichini și te va tortura cu ghiozdanul. Am pățit chiar să fiu confundată cu .. habar nu am cu ce, dar ideea e omul s-a sprijinit de mine tot drumul. Probabil credea că se sprijină de vreun spătar de scaun sau așa ceva, că i-a cam picat fața când m-a văzut. Tocmai din cauza asta mi se pare de bun simț ca dacă ai ceva de dimensiuni impresionate în spinare să-l dai jos, mai ales când e înghesuială. Dă-l jos și ține-l de baretă frumușel în mână.

Centraliștii

Un specimen aparte sunt indivizii care vorbesc la telefon pe difuzor. Sau dacă nu e pe difuzor, atunci e cât să audă și mașinile care trec pe lângă autobuz. Și uite așa afli ce au făcut oamenii în ziua respectivă, de unde vin, unde se duc, ce au mâncat, ce mai au prin frigider, ce-au făcut la școală, ce note au luat, fără să te intereseze sau să vrei să știi. Oamenii ăștia când coboară din autobuz, intră direct în afaceri, nu mai au timp de discuții inutile la telefon, cred că tocmai din cauza asta aleg să vorbească în și pentru tot autobuzul. Că na, dacă șoferul ascultă muzică în surdină, doar în cabina lui, de ce să nu ascultăm și noi ceva?

Fomiștii

Destul de des îi văd și pe cei care iau o masă în autobuz. Pentru că în drumul spre cartierul meu este un hipermarket, urcă destul de mulți oameni cu bagajele după ei. Ăștia în general stau acolo pe mijloc, în picioare, chiar dacă sunt locuri libere, să nu deranjeze. Pun plasele lângă ei, pe jos și încep să le ia la rând pe fiecare, foșnind până ce în sfârsit găsesc câte ceva de ronțit. Și în liniștea călătoriei încep să se audă ronțăieli. Pufuleți. Cel mai adesea văd pufuleți. Ceea ce n-ar fi rău dacă nu ar mirosi în câteva secunde în toată mașina numai a pufuleți.

Bârfitoarele

Mai sunt tăntițele care se plâng de noi, ăștia tineri care nu mai știm ce e frumos, corect, sfânt, normal, etc etc etc. Astea au undeva pe la un 70 de ani și mă scuzați, dar sunt boite pe toată fața probabil cu farduri și rujuri de pe vremea când erau fecioare. Unele-s chiar caraghioase, cu conturul buzelor făcute și te miri ce nuanțe dubioase la ochi. Ei, astea în general te miros de cum urci. Te scanează imediat și le simți privirea cum te arde. De sus până jos, mai ceva ca la aeroport. Dacă nu le convine ceva, le vezi cum își apleacă capul spre colega de scaun, la fel de .. minunată și ea și continuând să te ardă cu privirea, îi șoptește ceva. Aia se uită și ea și presupun că nu e nevoie de prea multă inteligență ca să-ți dai seama că tu ești subiectul micilor bârfe. Îmi place maxim de oamenii ăștia care se uită cu dispreț la copilele de 15-16 ani care au iubit, dar uită că ele la vârsta aia aveau deja 1-2 copii. Deci, despre ce vorbim?

Pantofistele care se dau bătrâne

Și tot la categoria șaizeci, șaptezeci+ sunt alea care se pironesc lângă scaunul pe care tu stai jos. Și încep să se vaite de picioare că poate poate te-oi simți, tu, tânărule nesimțit ce ești! Că femeia e bătrână și o dor picioarele, în schimb poartă tocuri mai înalte decât ale tale. E, uite că nu te ridici. Că dacă poate merge pe tocuri înseamnă că se ține bine. Asta e chiar o selectare pe care o fac atunci când cedez locul. Poate să aibă și 150 de ani, dacă tocul ei e măricel pentru vârsta pe care o are, înseamnă că poate sta foarte confortabil și în picioare. Dacă ar fi durut-o, ar fi ales ceva comod, cu talpă joasă. Simplu și deloc pretențios.

Hipnotizații

Și ultima categorie include și tineri și bătrâni. E adevărat că am văzut mai mult copile făcând asta, dar și câteva băbuțe. Nu știu cum reușesc, dar în momentul în care așteaptă să urce, scanează absolut toate locurile goale și băi, când urcă nu contează că-s cincizeci de oameni în fața lor, ghiulea se duc direct la scaun. Dă-n stânga și dreapta parcă fac pârtie. Dacă le priviți ochii, sunt pur și simplu hipnotizați. Nimic nu văd decât scaunul ăla liber. Și ajung pe el, se așează, cotrobăie și scot abonamentul după care-l întinde unuia de lângă aparat să-l bifeze.

Voi ce vedeți prin autobuze? Sau .. faceți parte din vreo categorie? 😀

Share: