La veterinar ne-a spus că are 3 luni, e subnutrit, are viermi intestinali și are 800 de grame. I-au făcut deparazitare internă și externă, carnet de sănătate și urma să mergem pentru primul vaccin. L-am botezat Teddi. Așa încheiasem articolul precedent, pe care dacă nu l-ați citit, va trebui să o faceți, ca să sune logic acest articol.

Încă din prima seară ne-am luat la revedere de la covor, pentru că Teddi făcea peste tot. Îi pusesem covoraș absorbant, dar se ducea pe el, mirosea și venea pe covorul nostru și acolo făcea. Îl luam, îl puneam pe covorașul lui de fiecare dată și de fiecare dată când făcea prin vreun colț de cameră mi se părea imposibil să îl învățăm ceva. Nu părea să priceapă nimic.

Deși veterinarul ne-a recomandat să nu scotem cățelul afară până după ultimul vaccin, eu am decis că nu voi sta cu el în casă 2 luni ca atunci când îl voi scoate să fie speriat și de-o frunză. (!!!Nu încurajez asta, fiecare decide pentru patrupedul său). Pentru că el deja avea 3 luni în acel moment. Asta însemna ca el să vadă alți oameni și alți semeni de-ai lui abia pe la 5 luni și un pic. Mi s-a părut o vârstă cam înaintată deja, așa că ieșeam cam la 3 ore cu el afară, doar ca să facă pipi. Speram eu că așa o să învețe că doar afară se face. E drept că nu l-am dus la alți câini, nu l-am plimbat decât în spatele blocului și seara mai ieșeam cu el prin parcare. Se ținea după noi, așa că uneori îl lăsăm fără lesă.

Problema era că nu voia să meargă deloc. Se punea în fund și acolo stătea până când schimbam direcția spre bloc. Când vedea el și probabil asocia drumul ăla cu acasă se punea pe-o fugă de nu-l mai opreai. Nu vedea stânga- dreapta, doar era setat să ajungă la bloc. Cred că vreo 2 săptămâni ne-a luat să-l scoatem din zona blocului și să mergem și pe alte străduțe. Îi era frică de orice. De oameni, mașini, guri de canal, gurile de subsol, până și de-o frunză căzută în timp ce el era atent la iarbă. Și de ploaie se temea, când a trecut prin prima ploaie cu tunete și fulgere, s-a adăpostit sub o mașină și-a început să plângă. Ți se rupea sufletul să-l vezi, dar trebuia să se învețe.

Spuneam în articolul anterior că mă mai gândesc la spaimele trăite de el nopțile singur pe câmp. Spaime și frici pe care sigur le-a avut, pentru că multă vreme, când ieșeam cu el noaptea afară, se bloca și uneori se uita într-o direcție, deși nu era nimeni acolo. La orice zgomot oricât de mic ar fi fost, o lua la fugă spre bloc.

De oameni nu s-a apropiat niciodată, rar când se ducea el să miroasă pe cineva, în general se zbârlea și dădea înapoi, deși l-am socializat cu oamenii de mic destul de des.

Cel mai fain moment a fost însă când singur s-a dus la ușa și a dat cu lăbuța. Ăla a fost momentul când n-a mai făcut în casă, mai scăpa doar pipi uneori. E drept că mirosea covorașul absorbant și făcea pe lângă, dar măcar îl vedeam că se duce acolo, știa care e colțul lui. Că nu nimerea e altă treabă. Și nici n-a durat mult să învețe, ci doar 3 săptămâni. Mie mi se pare un timp record, având în vedere că alții se plâng că au trecut luni întregi și câinele încă face în casă.

După 3 săptămâni de când era la noi, Teddi dădea cu lăbuța să ceară afară, dădea cu lăbuța și dărâma sticla cu apă când îi era sete și nu mai avea și asculta de comanda șezi. Îl învățasem urmărind tutoriale pe Youtube. Înțelegea și de dă lăbuța și lucram la culcat.

A mai urmat cam o lună în care mai scăpa pipi ocazional prin casă. A făcut de 2 ori în patul nostru și o dată într-al lui, dar la vârsta de 5 luni deja gata. Învățase complet că doar afară se face. Deja aveam covor în cameră.

Dimineața, când suna alarma avea obiceiul de a ieși repede de sub pat (acolo dormea) și se urca pe noi cu atâta bucurie și ne lingea pe ochi și se gudura și alinta, mai ceva ca o pisică. Mai moțăiam un pic, iar el se băga între noi și dormea cu burta-n sus.

Creștea, iar asta am început să observăm în momentul în care nu prea mai încăpea sub pat. Și avea cele mai mișto poziții de somn. Practic iubea să doarmă. Și să mănânce.

Share: