Da, sunt un om nebun! Nu judec limpede atunci când mă enervez și o fac destul de des pentru că dacă nu v-ați prins sunt labilă psihic! Sunt un om nebun de disperare atunci când văd că pierd teren și nu mă mai simt în siguranță.  Acum tun și fulger iar în următoarea secundă sunt cel mai cuminte copil pe care l-ai văzut în viața ta. Probabil ai uitat că nu există copil cuminte, nu?

Sunt un om nebun și urăsc minciuna și oamenii care mint cu nesimțire! Sunt un om nebun care e de acord cu pedeapsa capitală pentru violatori și criminali. Care urăște oamenii profitori și părinții care fac diferențe între odrasle. Pe ăia care se duc la ăl mai mare și le spune că ăl mai mic e un păduche și că nu e în stare să facă nimic, apoi se întorc la ăl mic și îi spune că frate-su mai mare e un pierde vreme și nu se leagă nimic de capul lui. Dar du-te omule, dragă, și vorbește ca într-o familie normală cu amândoi fața-n față, nu cur în cur și limpeziți apele în care vă scăldați! Că doar tu i-ai făcut pe ei, nu ei pe tine și nu cred că e normal să-ți fie rușine să le spui ce te deranjează personal!

Sunt un om nebun care urăște ipocrizia oamenilor care-i pupă-n cur pe alții ca să ajungă cât mai sus. Și pe ăia care lasă capul plecat, ca o slugă, ca nu cumva să supere pe ăi din jur. Ș-apoi când se duce acasă își vâră capu-n pernă și începe să-și plângă de milă, c-a fost prost și nu a zis ce gândește. Asta-mi aduce aminte de muierile care rabdă bătăi, vorbe, pumni, că doar să crească copiii cu un tată. S-or gândi oare cât de fericiți sunt copilașii ăia când își văd muma cu ochii movulii 3 zile din 7? Sau când stau înghesuiți pe sub mese că  poate o înceta ta-su scandalul?  S-or gândi oare că există șansa ca din cauza propriei prostii , băiatul lor va crește și va crede că femeia trebuie să fie umilă și umilită? Sau că fata va înțelege că așa trebuie să stea femeia cu capul plecat în fața soțului?

Sunt un om nebun da, căci plâng pentru orice tăcere ținută doar pentru sufletul meu. Sunt nebună, știu, nu mă adaptez ușor la un mediu străin, dar când o fac, o fac cu inima deschisă. De ce nu încerci să mă înțelegi și să vezi lumea prin ochii mei? Ți-e teamă că ai să descoperi mai multe culori de oameni decât te minți tu că există? Sunt un om nebun că urăsc lăudăroșenia? Atunci lasă-mă să fiu … căci nu văd normalitatea în a chema un om la tine acasă, pentru a începe tu să te lauzi. Și cu ce? Cu niște lucruri normale? Pe care mai devreme sau mai târziu le face toată lumea? De asta sunt un om nebun?

Îmi place să citesc, să visez și să văd lumea așa cum este ea. Am prostul obicei și-mi rezerv dreptul de a fi sceptică în privința anumitor oameni pe care să zicem că-i miros dintr-o singură privire. Da, știu să miros oamenii din priviri, așa că nu vă mirați de ce tocmai ați citit! Am un caracter foarte divers, nu știi cum să mă iei decât dacă mă cunoști prea bine, altfel posibil să te sperii. Și da, mă supăr al dracu de ușor și mă ține mult. Nu uit nimic, nu iert, nu las în urmă și nu pot să trec peste. Când pun punct, rămâne punct, nicidecum nu-și mai are loc vreo virgulă, și da, pentru asta sunt un om nebun!

Și stii de ce mai sunt nebună? Pentru că urăsc ideea și nu suport să văd cum cineva la care țin e luat de prost și i se face nedreptăți. Și-atunci când văd așa mi se zbârlește părul în cap și mi se aprinde beculețul. Iar când mai văd că pe ei îi doare fix undeva de atitudinea ălor care doar se folosesc de bunătatea lor devin un om nebun!

Deci, da, e ușor să spui că sunt un om nebun dacă te limitezi doar la a judeca! Încearcă să vezi totul prin ochii mei, ș-ai să-mi înțelegi nebunia!

Share: