Nu știu de ce unii diriginți adoră să facă ședințe. Dar adoră pe bune treaba asta, așa că în fiecare lună trebuie musai să pună de o întâlnire că altfel se strică fengșuiul elev-părinte-profesor. Eu am fost din rândul celor mai norocoși – doamna diringintă pe care am avut-o, organiza maxim 2 ședințe pe an școlar și nici atunci prezența nu era obligatorie. Soră-mea însă are o nebună (mda, chiar e) care lunar trimite mesaje părinților – invitații la ședințe. Și nu știu cum se face că formulează în așa fel încât dacă nu ajungi la ora aia, în ziua aia înseamnă că tu, părinte denaturat ce ești ai pierdut o ocazie pe care n-o mai poți avea decât luna viitoare, în care să te interesezi de viitorul copilului tău. Și te vei simți prost, pentru că asta înseamnă că nu îți iubești copilul. Nu ești alături de el, nu te interesează ce face, cu cine și de ce.

Practic în loc să ajungi la ședință tu pierzi timpul la serviciu, ca și când n-ai știi că la ora x se decide soarta copilului tău. Nu! Tu stai ca nesimțitul și lucrezi. Sau pur și simplu nu ai chef de o altă întâlnire magnifică în care dacă n-o mai pui la socoteală pe dirigintă sunteți 4 oameni. Și zău că am înțeles că iubește să trimită mesaje, dar zău că nu stă nimeni să citească romane. Și cu atât mai mult dacă în ele vezi aceleași texte scrie în moduri diferite.

Dragi părinți, vă invit la o întâlnire ca în familie să discutăm despre copii, în ziua cutare, ora cutare. Dacă îi iubiți cu adevărat știți că ei sunt cei mai importanți pentru voi, așa că veți renunța la orice alte activități ca să fiți acolo pentru ei”. Ăsta e unul dintre mesajele pe care le-am mai găsit la tata în telefon. Adică serios frate? Parcă copilul ăla dă interviu la NASA și tu nu te duci să-l susții. Poate că ar trebui să-i spună cineva că părinții copiilor buni știu deja ce fac la școală, nu-i nevoie să-i cheme din lună în lună și să îi pună la curent, copiii povestesc acasă ce se întâmplă. Iar părinții copiilor mai puțini buni oricum nu află de ședință așa că mereu vor fi prezenți aceeași.

Vouă vă plac ședințele? Mergeți de fiecare dată?

p.s. Mi-am amintit că în clasa a 12-a colindând împreună cu tăt familionul piața din orașul în care făceam liceul, ne-am întâlnit cu diriga. Tata o cunoștea, mama nu. Ăla a fost momentul când s-au cunoscut, pentru că în 4 ani de liceu nu a venit la nicio ședință cu părinții, pe motiv de eu nu merg la ședințe, să fie clar. Să se ducă tac-tu, că lui îi place să stea și să asculte. Mie îmi turui deja prea mult acasă, nu vreau să-mi zică diriginta același lucru.

Share: