Se scutură trandafirii peste iluzii deșarte, nu vezi? Cândva, pe pământul îngreunat de amărăciunea lacrimilor, ne desenam inimi ca doi copii ce colorează asfaltul cu cretă. Ne scriam inițialele înăuntrul lor ca și când speram că magia va ține o viață. Ce proști eram! Ce copii lipsiți de minte! Doi adolescenți într-o seară târzie, pe-o bancă verde, într-un parc neîngrijit, dintr-un oraș plin de … emoții. Chiar dacă nu îmi doresc asta, mă leagă atât de multe de orașul ăla! Îmi curg amintirile prin vene. Îmi place. Mă simt mai plină de tine decât de mine. Pe mine m-am părăsit undeva într-o bucățică din ventriculul drept, dar tu, tu năvălești ca o furtună peste tot. Mi-aș dori ca uneori să înveți să ciocăni la ușă. Poate nu îți voi deschide.
Se scutură trandafirii … vezi? Își aruncă petalele peste pământul îngreunat. Ne acoperă urmele pașilor. Dacă ne pierdem? Eu am să mă-ndrept spre apus, iar tu să mă urmezi. Să privim împreună cum se scutură trandafirii peste dealuri, cum pătează azurul declinului cu pete sălbatice. Pasiune. Putere. Prea plin de tine peste tot. De tine și de trandafiri.
Și simt cum se scutură trandafirii în hohote de plâns. Nu le-a ajuns scurta viață, deși au bucurat și-au înflorit inimi cu frumusețea lor. Și parcă simt cum te scuturi și tu cu ei. Te pierzi în dansul haotic al petalelor mângâiate de glasul răcoritor al vântului. Te deșiri simțire cu simțire, ca un ghem căzut din fotoliul bunicii. Se scutură trandafirii peste litere împreunate de iubire… le lasă acolo, pe file îngălbenite și le botează amintiri. Cad petale cu care odată îmi asemănam roșeața din obraji. Cad și își pierd graiul cu care îmi povesteau ce e între noi.
Se-mbracă pământul pentr-o secundă și clipele amuțesc. Câte povești de dragoste desenate-n petale zac adormite de timp. Câte iubiri nenăscute! Emoții. Fragilitate. Eleganță. Femeia Pământ zace leneșă, acoperită de petale. Își unduie trupul sălbatic, până la prima adiere mai zdravănă când rămâne din nou goală, posacă, așteptând ca alte petale s-o alinte. Îngheață tăcerea pentr-o secundă. Sângele-n vene. Ne-nghite Nimicul. Nonculori. Roșul sălbatic s-a scurs.
Se scutură trandafirii, vezi? Ș-odată cu ei te scuturi și tu …
Se scutură emoţie pură din fiecare cuvânt. Mi-a plăcut mult, mult textul ăsta!
Saru-mana 🙂 te pup, Potecuta!