Prima oară cu rulota. Brașov- Oradea – Budapesta

Prima ieșire serioasă cu rulota a fost cea pe care vreau să o povestesc astăzi. Încă eram la începutul începutului, după o zi și-o noapte petrecute în rulotă încă nu ne dumirisem prea tare cu ce se mănâncă asta. Problema apare când începi să realizezi că nu e tocmai simplu să cari o rulotă după tine. Nu poți conduce cum ai conduce în mod obișnuit, e un pic dificil s-o parchezi, ai nevoie de experiență să te bagi cu ea pe străduțe.. plus că e destul de dificil să găsești locuri unde să înnoptezi. Dar nu știam nimic din toate astea, aveam să le aflăm pe parcurs.

Ziua 1-2. Brașov – Cluj,

Miercuri dimineață, 15 septembrie 2021, plecat-am din Brașov spre Cluj. Drumul a fost lung, așa că ne-a luat cam jumătate de zi până am ajuns acolo. Fain tare Clujul, din câte am apucat să-l vizităm în a doua parte a zilei. Am înnoptat într-un loc pe care l-am găsit pe P4N, o aplicație special creată pentru conceputul ăsta de van life. Și pentru că pe atunci nu aveam unde să ne încărcăm bateria la cameră, pentru că nu aveam curent 220v, l-am rugat pe nenea de la pază să ne țină și nouă măcar 30 de minute camera la încărcat. Nu vă gândiți că am stat într-un loc păzit, nu, ci peste drum de noi era un muzeu cred, un fel de muzeul satului și avea pază. Ulterior am aflat că locul unde stăteam era la marginea pădurii celebre, Hoia Baciu.

În Cluj am vizitat muzeul zoologic și gradina botanică. Ambele mi-au plăcut, deși cred că nu am ajuns într-un anotimp potrivit pentru grădina botanică. Cred că primăvara e mult mai impresionant. În schimb, la muzeul zoologic am simțit că sunt multe de văzut și am găsit lucruri interesante.  Din păcate, la niciun obiectiv n-am putut să o lălăim prea mult, Teddi, așteptându-ne în mașină (întotdeauna parcată la umbră, cu geamul deschis cât să îi vină aer proaspăt). Din păcate la noi încă e un subiect tabu accesul cu câini în diverse instituții.

Mă așteptam să-mi placă la nebunie la Cluj, însă cred că i-a lipsit ceva-ul ăla care te face să îți dorești să te reîntorci. Nu mă înțelegeți greșit, e un oraș frumos, curat, au piste de biciclete și cât am stat acolo nu am auzit claxoane în trafic, pare că toată lumea are răbdare și nimeni nu se grăbește. Îmi place accentul clujenilor și ospitalitatea lor, însă n-am găsit acel ceva.

Ziua 3-4. Cluj – Oradea

Văzusem eu o poză pe care voiam musai s-o reproduc și eu, undeva în jos se vede o vale tare frumoasă și mai aflasem că este la Lacul Tarnița.  Așa că am plecat din Cluj, cu gândul de a face o mică abatere la lac. Numai mică nu s-a dovedit a fi, căci ne-am învârtit de-am înnebunit căutând fabulosul peisaj din fotografia văzută de mine. După ce aproape am înconjurat lacul, ne-a venit minunata idee ca înainte să plecăm, să oprim și noi ca tot omul pe baraj. Ne dădusem bătuți, căci nici vorbă de peisaj. Și cum oprim noi pe baraj și ne aruncăm ochii-n vale, iaca se ivește subiectul fotografiei, după care alergasem mașina aproape o oră!

Ne-am continuat apoi drumul, trecând prin Huedin, unde ne-am minunat de palatele țigănești și unde-am prins și o înmormântare tare fastuoasă. Nu cred că mi-aș dori o pană la mașină în zonă. Ajunși în Oradea, după îndelungi căutări pentru a înnopta, ni s-a părut o idee bună să vorbim cu un paznic și să rămânem fix în curtea cetății, ceea ce s-a și întâmplat. Oradea m-a impresionat până la cel mai mic colțișor al orașului. Mi-a creat senzația că sunt turist într-o altă țară și nu în România. Detaliile clădirilor, cum arătau ele, cât de îngrijite erau, curățenia, străzile, traficul, e ceva ce eu nu am mai regăsit în țara noastră și-o spun cu părere de rău.

Din păcate dis de dimineață, se schimbase tura paznicilor și cel nou ne-a rugat să părăsim locul și să scoatem rulota din cetate. N-a fost o problemă, ni s-a vorbit frumos, așa că am scos-o la stradă, căci locuri erau destule. Ziua ne-am ocupat-o cu vizitarea orașului. Și-a muzeului de jucării. O expoziție de jucării de pe alte vremuri, pe care am găsit-o într-un mall. Ne-am plimbat cu un autobuz care făcea turul orașului, care însă n-a vrut să ne ia, pentru că Teddi. La insistențele noastre și după ce am întrebat pe ceilalți turiști dacă-i deranjează să stea în același spațiu cu un câine, am fost primiți, cu condiția să stea la picioare. Eh, la picioare abia era loc pentru picioare, ce să mai stea un câine, așa că s-a bucurat și Teddi de oraș, cu urechile care i se fâlfâiau în vânt, de la mine din brațe, în ciuda șoferului care ne arunca ocheade în oglinda retrovizoare.   După amiază, C. a venit cu ideea să mergem până la vamă, să vedem și noi cum arată. Nu mai fusesem niciodată așa aproape de o vamă, de iesit din țară nu se punea problema. Însă din glumă în glumă, ne-am trezit căutând veterinar unde să îi facem pașaport lui Teddi și ce mai trebuia. Peste tot era închis, fiind trecut de ora 19, noroc cu un domn care venise la cabinet pentru că uitase ceva și așa s-a nimerit să sunăm noi și să ne primească. Câteva ore mai târziu, treceam vama. Nimeni n-a băgat câinele în seama, deși i-a mai și lătrat pe vameși.

Nu eram deloc pregătiți pentru ieșirea din țară, nici n-am vrut să intrăm într-un oraș așa mare la ora la care ajungeam (voiam să vedem străzile pe lumină, că deh, cu rulota nu încapi peste tot), așa că la ora 2 noaptea am ajuns într-o parcare de tiruri, foarte aproape de Budapesta. Am dormit acolo, fără niciun fel de probleme.

Ziua 5-8. Budapesta

Dimineața, până ne-am pregătit de plecare, am mers la benzinăria de lângă parcare și-am rugat casierul de acolo să ne bage camera la încărcat. N-a înțeles nimic, cam greu cu engleza în Budapesta, așa că i-am arătat cablul și priza și-am bagat la încărcat în timp ce el ne-a făcut semn că e ok. Am găsit-o tot acolo peste vreo oră, așa că am zis că e bine, am pornit cu dreptul în Ungaria. Am lăsat rulota fix unde o parcasem de cu seară, și-am plecat numai cu mașina în oraș. Văzusem noi că Budapesta e împărțită în două: Buda și Pest, între cele două curgând Dunărea.

Pentru niște oameni care n-au ieșit niciodată din țară, Budapesta e ceva wow. Te simți așa de mic printre acele clădiri înalte și e clar altă lume. O lume cu care noi nu suntem obișnuiți. Am luat străduțele la pas și-am rămas fascinați de cum arată totul. Am avut grijă să ne căutăm și-un loc unde să rămânem câteva nopți și am găsit un cartier liniștit, unde ne-am adus rulota. Pe-o parte a străzii erau case, pe partea cu noi era un parc mare, unde oamenii-și plimbau cățeii. A fost fanstastic.

Trei zile ne-am tot plimbat pe străzile Budapestei, ne-am pierdut mașina (am uitat unde am parcat-o și ne-am învârtit vreo oră până am reușit să ne refacem traseul și să o găsim). Orașul e super pet friendly, am intrat cu Teddi în orice magazin de suveniruri, în mall, fără să ne zică nimeni nimic. Ba chiar în micile magazine de suveniruri, învățați ca-n România, unul dintre noi rămânea afară cu cățelul. Oamenii ne vedeau și ne făceau semn să intrăm cu tot cu câine. Așa da!

Am simțit că intrăm în mai multe lumi, în funcție de ce parte a orașului vizitam. Când credeam că am terminat de văzut, se mai ivea o porțită, pe care dacă intrai, ajungeai în altă parte, de unde o luai de la capăt cu facinatul. Ori îți ieșeau în cale niște scări, pe care le urcai, curios fiind, și te trezeai într-o altă piață, ori într-o cetate.

Nu am cuvinte să mai laud orașul, pentru că mi-a plăcut enorm. O parte din sufletul meu a rămas acolo și m-aș reîntoarce oricând.

Nici să fi vrut și nu aveam timp să vizităm ceva concret, un muzeu, o clădire, așa că am decis ca 3 zile să ne pierdem pe străduțe și-a patra, ultima dealtfel să o rezervăm vizitatului. Pusesem ochii pe câteva muzee faine și ne îndreptam spre ele. Cum doar cu cardul plătisem orice, am zis că poate e nevoie de bani, așa că C. a mers să schimbe niște lei. Auzisem că ungurii au o problemă cu românii, mie nu mi se păruse deloc așa, ba chiar peste tot au făcut drăguți. Ne-am încărcat chiar și camera la o benzinărie în apropiere de locul unde „locuiam”, am luat și apă tot de-acolo, iar tipul de la casă chiar a făcut și conversație cu C. Așa am aflat că fusese și el la Cluj și că-i placuse maxim. În fine, ideea e că la casa de schimb valutar tanti de acolo i-a sugerat lui C. ca trebuie să ia un bon de ordine și să aștepte să fie strigat. Problema e ca strigarea s-a făcut în ungurește, așa că după vreo 20 de minute de așteptare, C. s-a dus să vadă care-i treaba și a aflat cu stupoare că are nevoie de un alt număr, pentru că îi trecuse deja rândul de vreo 10 minute. A așteptat din nou, însă surpriză: nu schimbă leii românești. A venit într-un suflet la mașină, super nervos, a turat-o ca să-și verse năduful (deși nu-s deloc de acord cu asta) și-am pornit spre primul muzeu, sperând că plata se face cu cardul.

Nu știu dacă am mers 1 km și când stăteam noi la semafor, vedem doi italieni care se uitau la noi și urlau și făceau niște semne ciudate și când ne aruncăm ochii la capotă, ieșea un fum de toată frumusețea. Singurul loc de parcare liber era fix lângă noi, nu știu cum s-a nimerit. A tras-o repede acolo și-a concluzionat el că s-a rupt nu știu ce furtun și că dacă mai mergeam așa se călea motorul. De acolo a început nebunia. A încercat el să rezolve cumva furtunul, nu avea cu ce, trusa de scule era în rulotă. Lângă noi era un service de electrocasnice, am cerut să ne dea ceva scule, ne-au zis că nu au, nici nu prea înțelegea bine nenea de acolo ce vrem, o nebunie ce să mai.

Până la urma domnul de la service și-a chemat colega, care era în pauza de masă când întrebasem noi de-un patent și care știa engleză. Am aflat că nu există dezmembrări în Budapesta, ne-a ajutat și a sunat la service-uri, pentru că aparent, nimeni nu cunoaște engleza, din păcate toți se pregăteau să închidă. După multe ore pierdute, a improvizat Cristi ceva. Furtun nu aveam de unde să cumpărăm, trebuia să vină de nu știu unde, dura multe zile, așa că am sperat ca improvizația noastră să țină măcar un pic. Am plecat de acolo și-am ajuns într-o zonă unde am dat peste mai multe service-uri. Unii închideau, nu ne-au primit. Au fost însă doi oameni, să le dea Dumnezeu tot ce-și doresc în viață, care nu știau o boabă de engleză. S-au înțeles cu C. prin semne, și cumva au reușit să taie furtunul de unde plesnise și să îi facă o prelungire dintr-o țeavă, pe care au fixat-o atât de bine acolo că sincer să vă spun și acum tot acolo e.

Nu au vrut bani (nici nu aveam, că nu ne schimbaseră), am reușit să schimbăm câteva vorbe cu ei prin google translate, însă când am plecat de acolo am trecut pe la un magazin și le-am cumpărat diverse. Ne-am reîntors la service, oamenii închiseseră, așa că n-am mai găsit pe nimeni. Am lăsat diversele sub o mașină pe care-am scris „ford România” și-a desenat C. o țeavă. Sper că le-au găsit și că le-am adus un zâmbet, pentru că oamenii ăia pe noi ne-au salvat.

N-am mai avut chef de muzee, așa că ne-am pregătit și-am plecat spre Szeged.

Ziua 9. Szeged

Oraș fain și Szeged, deși după ce văzusem Budapesta, nimic nu m-a mai impresionat. Am fost la un zoo, voiam să vedem girafe și rinoceri. Destul de îngrijte animalele, însă nu cred că voi mai intra în vreun zoo.

Ziua 10. Arad

Nici Aradul nu mi s-a părut a fi ceva ce merită revizitat și cumva mi-a părut rău că n-am mai stat în Budapesta. Ba chiar în Arad am vrut să intrăm într-un magazin de suveniruri și am întrebat dacă putem cu cățel, ne-a zis clar că îi murdărește podeaua. Ne-a sugerat să intrăm câte unul, am zis nu mersi, înseamnă că n-aveți nevoie de bani. Ne-am mai învârtit să mai vedem una alta. Am plecat seara, însă am rămas în Făgăraș să dormim, căci până la părinți era cale lungă.

Urma să le-o prezentăm, așa că până să ajungem la ei, am pus de-o curățenie ca să impresionăm. Și-am impresionat!