Mai țineți voi minte că atunci când eram noi mici existau la școală orele de lucru manual? sau abilități practice, nu mai țin minte. Or exista și acum, habar nu am. Eu știu că o oră pe săptămâna era chin și jale pentru mine, căci aveam două mâini stângi și nu mă pricepeam la nimic. Degeaba se chinuia mama cu mine acasă să mă învețe ceva, nu s-a prins nimic de mine. Am încercat să învăț să croșetez, să tricotez, nâț. Nici măcar nu am înțeles ce trebuie să fac. Apoi a încercat să mă învețe să cos la mașină. Nu mi-a plăcut nimic, nici n-am înțeles nimic. Așa că ne-am lăsat amândouă.

Mai târziu s-a ales de mine bucătăria. Chiar dacă nu m-a învățat nimeni, ci doar făceam pe ajutorul de bucătar când ne prăjiturea mama. Asta a contat foarte mult, cred. Mult mai târziu, adică acum vreo 2 luni cred, în timp ce ne plimbam prin Piața Sfatului, am găsit pe jos o decorațiune din fetru. Era un iepuraș de care atârna un Paște Fericit.  Mi-a plăcut tare mult, așa că am ajuns acasă și am căutat mai multe informații. Dar să creezi astfel de lucrușoare presupunea să știi să coși. Și nu oricum, ci o cusătură fină, dreaptă și foarte frumoasă.

Așa că mi-am luat fetru și am învățat să cos. Eu, care nu cususem decât de vreo .. două?! ori în toată existența mea. Cred că a fost și ambiția de a-i arăta lui C. că am răbdare să cos, pentru că eu nu am răbdare să fac nimic. În afară de răbdarea de a sta chiar și 5 ore să bibilesc la niște fursecuri, bineînțeles.

Prima oară am făcut un ursuleț care vai doamne cum a ieșit. Nici acum nu sunt expertă, dar eu zic că mă descurc destul de bine. Am cusut câteva decorațiuni pentru brad și pentru perete, câteva semne de carte pe care nu le-am pozat și cizmulițe de Crăciun. Problema cea mai mare nu e că durează ore bune până e gata un astfel de lucrușor, ci mizeria care se face. Ațe, urme de decupat, alte ațișoare, alte resturi decupate, hârtii, scame, câte și mai câte. Dacă doar mi se pare mie că mă pricep, vă rog să-mi spuneți, că nu mă supăr.

Share: