A trecut de ceva vreme Paștele, am terminat și cozonacii și prăjiturile și ouăle și praful prin casă s-a pus din nou. Am evitat să scriu ceva despre sărbătoarea care pentru mine înseamnă altceva decât mici și grătare la margine de drum. Probabil o să gândiți că sunt o ciudată. Sunt, da. Mie nu-mi plac întâlnirile astea în familie în care se pune masa, se dă drumul la muzică și se petrece. Nu știu de ce, așa sunt eu. Nu mi-au plăcut niciodată. Mi-aduc aminte cât mă rugam de mama să mă lase să rămân acasă când ei voiau să mergem la nași. Așa tortură pentru mine nici că mai era. De atunci probabil am rămas cu sechele, căci de câte ori se anunță un eveniment care cuprinde masă și muzică în același timp mă ia cu groază.
Înțeleg că sunt anumite ocazii în care există niște zile libere, pe care vrei să le petreci cu Ion, cu care nu te-ai mai văzut de doi ani și cu care vrei să te vezi. Și Ion vine cu Ioana și uite așa se strânge ditamai familionul în jurul mesei. Dar dacă tot nu te-ai văzut de doi ani cu Ion, nu vrei să te auzi și tu omenește cu el, și nu pe ritmul lui Salam? Nu există plăcerea aia de a vorbi ce-ați mai făcut, de a asculta și atât? Fără muzică. Doar vocile celor dragi. Că dacă stai cu-un pahar în mână pe care-l umpli din 5 în 5 minute și cu boxele duduind în urechi, atunci părerea mea e că degeaba te-ai revăzut cu Ion, că ăla nu e timp de calitate. Băutură și muzică poate să existe oricând în casa ta. Dar Ion nu. Pe Ion se poate să-l mai vezi peste 5 ani sau deloc.
Eu tare sunt curioasă dacă și în alte țări există tot concepția asta. Ca la orice eveniment/ sărbătoare musai muzică, mese îmbelșugate, băutură și forfotă mare. Și dacă întrebi pe cineva… ce-ai făcut mă de ziua ta? A.. am petrecut frate, distracție, băutură .. și de 1 mai ce-ai făcut? distracție, băutură, mici … și de Paște? .. păi am petrecut, distracție, băutură.. . Practic nimic interesant, nu credeți? O continuu repetare a unor acțiuni pe care unii le consideră distracție.
Câteodată când stau și mă gândesc așa la ce obiceiuri mai avem noi, românii (și spun români, căci de alții nu știu) parcă-mi vine să cred că m-am născut într-o epocă greșită. Ori poate vin din trecut.
Și dacă tot ziceam că nu-mi plac mesele cu muzică la pachet, e clar că nu-mi plac nunțile. Nu le înțeleg. De ce trebuie să aruncăm niște bani aiurea, să stăm nedormiți, să ne îmbrăcăm așa cum nu ne reprezintă (poate)? Pentru ce? Invităm zeci de oameni cu care n-am mai vorbit de secole și le punem un plic în față. Păi d-aia îi invităm? Pentru bani? Și de ce trebuie să scrie numele pe plicul ăla? Cine simte nevoia să știe cât i-am dat? N-am fost decât la 2 nunți la viața mea. La petreceri adică, că la partea cu primăria și biserica am mai fost. Tortură curată să stau pe-un scaun 7-8 ore, având în vedere că eu nu dansez că nu mă reprezintă și nici nu știu și aș arăta și m-aș simți penibil. Bani inutil aruncați pe rochii pe care nu le-am mai purtat niciodată și nici n-am s-o mai fac. Fețe necunoscute, prea multe, până la al 7-lea neam, care nici nu știam că există. Muzici de toate, doar pentru anumite gusturi. Firesc, aș zice având în vedere că oamenii care fac parte din mesenii de la nunți sunt diferiți, au plăceri diferite, așadar pentru unii muzica poate fi plăcere sau tortură.
Ca să nu mai zic de obiceiurile tâmpite cu furatul miresei, treaba cu gura și jarteaua în public și moaca mirelui care se plimbă la final de petrecere cu cutia milei în mână. Oribil.
Și-a doua zi în loc să dormi, te trezești la 8 (când tu te-ai culcat la 7) ca s-o iei de la capăt în curte. Genial, ce să zic. Abia aștept să fac asta. În loc să pleci undeva frumușel cu proaspăta soție, să vă faceți planuri de-o vacanță, tu stai și arunci cu banii pe mâncare, băutură, baloane și tot felul de pampoane inutile.
De botez n-am ce să zic, că n-am fost decât la unu. Și mi s-a părut dubios că bebelu a primit un tort făcut din scutece. Cred că a râs tare, ce să mai! Sigur i-a plăcut mult. Așa cum sigur îi plac și ursitoarele angajate de unii.
Nu ești singura care îți pui întrebările astea. Și nu, nu suntem singurul popor care facem „petreceri” cu gălăgie. Deci răspunsul nu îl găsim aici, în ADN-ul național. A te simți bine și cu a chefui, nu sunt chestii asemănătoare. Ne mințim că ne distrăm pe parcursul călătoriei noastre prin viață. Cu ochii închiși și gura deschisă, în loc să facem tocmai invers.
Da da! Uite că expresia „cu ochii închiși și gura deschisă” cred ca e perfectă pentru mulți, prea multi oameni. Și e păcat, că sunt atâtea de văzut..
Sunt de acord cu tine!
Ai uitat petrecerile date in cinstea mortilor! Sunt mai ceva ca nuntile! In Ardeal asa este!
Aoleu doamne! Serios? Există așa ceva? Pe la noi încă nu au apărut…
Da. Exista! Meniu ca la nunta, cu zeci de invitati. Unii prosti (nu-mi cer scuze pentru afirmatie!), desi sunt saraci de tot, se imprumuta sa faca fata🤣…vezi, Doamne, sa nu rada lumea de ei.
Daca te duci in cimitir, te apuca lehamitea: cruci care mai de care mai sofisticate; placute de marmura cu citate; cruci mai mici completeaza peisajul dezolant…
Nu mai zic nimic ca cine stie ce-oi mai zice…
Daaa, pe ăștia care nu au ce mânca, dar fac rată dar ca să pară de mare fală și să arate că ei au, când de fapt îs niște pârliți nu pot să-i înțeleg deloc.
Iar în cimitir, parcă și acolo sunt pe ranguri, exact cum ai zis și tu. Deja poți să ghicești averea familiei mortului după crucile cu marmură, cu îngerași, cu tot soiul de nebuneli care costă o groază. Uite că la cimitir nu mă gândisem, cu toate că mereu mă minunam de ce a mai apărut când vedeam câte ceva mai altfel..
Este păcat că simțim nevoia de a ne făli cu banii, de a părea ceea ce nu suntem .. Mai bine ne-am făli cu niște talente pe care le avem, cu lucruri pe care nu le cumpărăm cu bani, ci le gândim/ facem singuri..
Mulți răsuflăm ușurați acum și zicem „bine că a trecut!”. Dar ne gândim deja că vin altele, cu aceleași obiceiuri, pentru că-i democrație și majoritatea decide. Eu mai am șanse să scap de unele, că-s singur. 😉
Se pare că vin tot mai multe și tot mai nasoale..
Total de acord cu tine! Am un singur lucru de spus despre toate „cumetriile” astea: „I hate social conventions”!!! :))
Daaa, ai zis-o tare bine :))
La mine sărbătorile întotdeauna s-au petrecut în familie, acasă. Adică eu, mama, tata. Simplu şi liniştit. Deci nu, nu accept nici acum să fiu musafir şi fac ce pot să nu am musafiri în ziua de Crăciun sau de Paşti. Hai, a doua zi, poate.
Cred că asta e esența sărbătorilor sau mă rog, asta ar trebui să fie. Păcat că mulți aleg alte lucruri … câteodată am impresia că ne dezumanizăm rău de tot.