Metafizică

Sursă: Google

În acea noapte sângeroasă în care
luna îmi zâmbea ştirb
am simţit cum mă desprind de fiinţă,
cum brusc încep să mă doară celulele.
M-am înşelat. Celulele erau defapt
frânturile de întuneric ce consolidau
imaginea neclară a acelui morman de suflare stinsă
care zăcea pe podea.
îmi priveam trupul pe jumatate adormit
cum se lupta cu moartea ce-l învaluia în spasme.
eram doar o umbra
ce privea neputincioasa la acel ‘mine’
care ieri fusese plin de viaţă
acum era doar un cadavru învins
iar mâine urma să fie doar ţărână…

când am înţeles că a trecut clipa trupului
m-am privit pentru ultima oară .
nu îmi venea sa mă despart de mine ,
dar nu rămânea decât să aştept
ca razele dimineţii să mă spulbere.