Mestecănișul de la Reci și laleaua pestriță (20 aprilie)

Întreaga mea nebunie cu florile sălbatice din țara noastră a pornit de la niște fotografii văzute pe facebook. E acolo o familie de brașoveni, care fotografiază și postează numai locuri și lucruri minunate în general din Brașov și dimprejur. Multe zone frumoase le-am descoperit prin intermediului fotografiilor pe care le fac și mă bucur că am reușit să fac curățenie prin chestiile de pe facebook, astfel încât, atunci când intru să văd doar lucruri care mă interesează cu adevărat.

Mie îmi pare rău că scriu așa târziu postarea asta și că în general le scriu la destul de multă vreme după ce am consumat deja drumeția, dar de data asta chiar nu aș fi fost de ajutor să scriu când am fost, pentru că .. o să vedeți voi. Așadar, văzusem pe conturile respective fotografii cu o floare superbă. Și când zic superbă, e de-a dreptul definiția frumuseții. Este vorba despre laleaua pestriță. Nu știu dacă ați auzit de ea, dacă ați văzut-o vreodată – dacă nu, intrați direct la omul care mă inspiră.

Cu gândul la lalea, i-am zis lui C. că vreau la Mestecănișul de la Reci (județul Covasna, aproximativ 40 km de Brașov)  În general cam eu sunt aia care planifică drumețiile. Eu fac bagajul, mă documentez despre ce putem vedea, dacă ne putem abate pe undeva pentru alte chestii, înțelegeți voi. De obicei nu-i menționez și cuvântul flori, pentru că am așa o vagă impresie că îl disper când stau și fac 100 de poze unei flori. Așa că ăsta rămâne un scop secret, până începe să se prindă. De data asta însă i-am zis că mergem la Reci doar pentru lalele. Altceva nu plănuiam să mai facem pe acolo, nu e mare lucru de făcut, e doar o zonă unde crește laleaua. Bine, se poate plimba, asta cred că se înțelege.

Treaba e că floarea asta se găsește destul de greu. E pe cale de dispariție și puține mai sunt locurile unde poate fi văzută. La Reci e un astfel de loc. Mestecănișul de la Reci e un loc fascinant, plin de vietăți diverse. În primul rând de cum am intrat în zonă, am remarcat cuiburile de berze, aproape pe fiecare stâlp. N-am văzut niciodată atâtea berze. Tot felul de insecte, de păsări. Până și solul este divers. De la pământ, la apă și la un sol super nisipos, parcă ai fi pe plajă. Sunt convinsă că o persoană în domeniu, ar spune mult mai multe decât mine. Eu nu pot să spun decât că e super super diversificat.

Ne-am învârtit mult pe acolo, nu știam exact pe unde ar putea fi laleaua și tocmai când C. îmi tot spunea că suntem singurii nebuni care vânează pokemoni flori (oricum eram singuri), de noi se apropie un nene cu scule d-alea șmechere, la care visez cu ochii deschiși, probabil fotograf super pasionat și ne întreabă dacă am văzut lalele. Și noi și el căutam deja de ceva vreme, însă fără succes.

Adevărul e că erau șanse minime să mai găsim ceva, perioada de înflorire trecuse cu vreo săptămână, dar am sperat la o rămășiță măcar. Înflorește în aprilie-mai și ținem cam 7-10 zile. Ne-am (m-am) resemnat că până la anul ciu ciu, așa că ne-am mai învârtit pe acolo să vedem ce mai găsim. Eram destul de dezamăgită că am bătut drumul degeaba, când într-o mare de frunze de nu știu ce bălării văd ciulite multe perechi de urechi. Inițial n-am știut ce văd, doar când am văzut că din fața noastră au țâșnit căprioare mi-am adus aminte că da, acolo trăiesc și animale, nu doar flori. Nici n-am apucat bine să le fac poză, că erau hăt departe… A fost prima oară când am văzut căprioare în habitatul lor.

După această primă întâlnire, au mai urmat două. Nu mă mai așteptam, având în vedere că prima dată le-am speriat. Credeam că au intrat în pădure și duse au fost, dar se pare că nu. Probabil nu erau tot cele pe care le-am văzut prima oară, însă nu știu de ce am trăiat cu impresia că tot ele sunt.

Îmi pare super rău că nu am niște poze frumoase, dar cu cât mai mult mergeam mai aproape de ele, cu atât mai tare ciuleau urechile și riscam să le speriem. Oricum, întâlnirea cu căprioarele au salvat ziua. Și-apoi a mai fost monstrulețul ăsta mic, care mi-a făcut inima să bată mai repede, pentru că atunci când văd insecte, de orice fel, mă ia cu panică. Intrasem la un moment dat într-o zonă cu o iarbă parcă abia tunsă. Era  așa frumoasă și verde, până când am văzut niște bolovani negri mișcători. Când m-am uitat mai bine, ce să vezi? Bolovanii erau de fapt niște gândaci imenși. Cred că ați fi murit de râs dacă mă vedeați cum țopăiam de colo colo ca să ies din mijlocul gândacilor! Cred că e de la sine înțeles că NU eu am făcut poza 😀

Și spuneam la început că nu ar fi fost de ajutor să scriu atunci, pentru că oricum laleaua pestriță era trecută. La anul sper să o văd. Îmi doresc tot mai mult să descopăr flori noi și să fiu în stare să vă arăt și vouă exact frumusețea lor prin pozele pe care le fac. Pentru că de fiecare dată simt că le știrbesc delicatețea și de multe ori sunt dezamăgită de cum am făcut pozele.

Toporași (Viola odorata)Ciuboțica cucului (Primula officinalis)

Pădurea pe alocuri era un fel de sora mea geamănă. Contrastantă, mai exact. Parcă m-am uitat în oglindă. Pe-o parte verde și vie și pe alta … dar mai bine uitați-vă la imagine și veți înțelege 🙂Teoretic am găsit informații care spuneau că în lacurile din zonă vom găsi nuferi, însă nu am găsit nimic. Probabil nu era vremea lor sau habar nu am. Nu știu când apar. Update: am aflat că bobocii ies din apă în luna iunie, deci poate că din cauza asta nu am văzut nimic.

Ca să fiu sinceră am rămas așa cu un gust amar că nu am văzut laleaua aia în realitate. Chiar îmi doream mult de tot, dar așa s-a nimerit, să ajungem prea târziu.  Dovada vie că timpul nu ne așteptă.