A trecut ceva vreme de când n-am mai trecut pe aici și încă mă gândesc de ce nu am făcut-o. Poate pentru că nu-s destul de organizată și nu scriu constant? Poate pentru că mi-a luat 4 zile să fac curat prin folderele de poze și nici acum nu pot spune că am ordine? Sau poate pentru că am găsit un serial relaxant care m-a furat și m-a captivat?

Sau poate e de vină căldura. Nu știu cum sunteți voi, dar eu la peste 25 de grade nu mai funcționez. Pur și simplu simt că mă topesc și eu și cheful meu de viață atunci când soarele arde lipsit de milă. Total pe invers față de C. care parcă el atunci se umple de energie și radiază totul în jurul lui.

Ce am făcut în timpul ăsta? Știu că nu vă interesează, dar lăsați-mă să mă autodenunț. Am vegetat în pat, uitându-mă la Familia Heck, un serial super relaxant. Așa cum îi spune numele, e vorba despre viața familiei Heck. Doi părinți obosiți, pe fugă tot timpul și cei trei copii ai lor, Sue, copila prostănacă și plină de entuziasm, Brick, mezinul special, care citește tot timpul și e un pic mai ciudățel și Axl, adolescentul răzvrătit. Un serial despre viață și familie, așa cum se împletesc cele două în realitate.

Am pierdut multă vreme făcând curățenie printre poze. Sute de poze, ca să nu zic mii 😀 Am prostul obicei de a crea câte un folder pe desktop ori de câte ori bag o nouă tranșă de poze de pe card. Foldere care au nume tare inspirate, gen vgfh, fhskc, ccc, ppp, înțelegeți voi. Ei bine fiecare folder e încărcat în lightroom, program cu care editez. Când descarc pozele editate, mai creez niște foldere în care copiez finalul cum ar fi, așadar desktopul meu nu mai făcea față. Și dacă tot am mai organizat din ele, am mai scris și unele rețete, pe care le tot amânam. M-am hotârât să-mi și filmez rețetele, așa că durează o sută cincizeci de ani până editez și scriu.

Am început să citesc o carte, care credeam că mă va prinde total, dar parcă nu e deloc așa. Se pare că m-am entuziasmat degeaba. Poate mă va prinde  însă, căci tare mă tem că o voi părăsi dacă nu mă reapuc de ea cât de curând. Mi-am făcut planuri despre ce voi scrie. Prin planuri a se înțelege că m-am gândit, nu că mi-am notat undeva sau că aș fi început să scriu. Deci planurile au picat, căci am memoria scurtă în privința asta.

Am revenit cu drag în două locuri pe care le iubesc din tot sufletul. Dar asta nu voi spune aici, o să urmeze niște povești. Cred. Sper. M-am gândit că trebuie să fac o listă cu ce îmi doresc cu adevărat să fac. Astfel poate le voi face. Și m-am mai gândit să devin mai organizată. Adică eu sunt genul de om care dacă începe un serial, doar pe ăla stă. Nu mai scriu, nu mai editez. Pur și simplu nu pot spune mă uit la 3 episoade (un episod are 20 de minute) apoi o oră scriu rețete. Sau o oră scriu aici. Nâț. Nu pot.

Mă întreb cum reușiți voi să fiți prezenți mereu. Scrieți 2-3-5 articole într-o zi, pe care le programați? Că eu nu pot nici așa. Și … cum reușiți să aveți chef de viață? Că nici d-ala n-am. Mă simt un pic mai bine decât o legumă. Nu, n-am nimic! Doar că sunt peste 25 de grade și organismul meu le resimte din plin.

Share: