Știu că încă nu-i iarnă iarnă și sunt convinsă că zăpada asta de-acum e  așa de .. „ia și tu un pic de poftă” însă pe mine mă face să mă plimb printre amintiri. Și m-am gândit să vă fac și pe voi un pic să vă amintiți de copilărie, așa că am creat o leapșă. Sinceră să fiu habar nu am ce întrebări voi pune sau ce răspunsuri voi găsi la ele, ăsta e unul dintre articolele alea pe care le las să curgă așa, de la sine, fără să fie gândit (am zis gândit? hmm, mă întreb ce articol de aici o fi gândit înainte :)) ).

  1. Dacă ai fi un fulg de nea, unde-ai vrea să te așterni? 

Recunosc că întrebarea asta mi-a venit citind articolul scris de Potecuță. Și răspunsul la fel, e inspirat de la ea. Deci, dacă-aș fi un fulg de nea aș alege să bucur un copil. M-aș așterne pe năsucu-i mic și l-aș gâdila cu fragilitatea mea. Și eu prindeam fulgi cu nasul când eram mică și știu cât mă bucura să-i simt cum se aștern pe mine. Cu toții știm că bucuria unui copil e cea mai sinceră și cea mai inocentă, nu-i așa?

2. Nu cred că nu-i cineva pe lumea asta care să nu se bucure când primește un cadou. Dar sunt unele cadouri cu adevărat speciale, care ne bucură sufletul și ni-l umple de veselie. Deci, care-i cel mai „îmbucurător” cadou pe care l-ați primit? Dați de-o parte toate cadourile care v-au bucurat, căuțați-l pe ăla care v-a umplut de emoție, care v-a făcut sufletul să danseze 🙂

Mi-aduc aminte mare parte din cadourile pe care le-am primit de-a lungul timpului. Și chiar am fost printre copiii fericiți, pentru că la mine venea moșul atât acasă, cât și la mamaie acasă. Nu multe au rezistat eroic chinurilor la care le-am supus, dar sunt câteva pe care încă le păstrez și încă sunt funcționale. Și cu toate un cadou special a fost cu totul altceva decât obișnuitele jucării.

Într-o dimineață de Crăciun, pe când soră-mea avea vreo 2 anișori, deci ohooo, pe vremea când încă existau instalațiile alea care cântau (și pe care le stricam mereu căci, serios? să auzi non stop în toiul nopții aceeași muzicuță..) eram cu toții în cameră și ne întrebam dacă am fost destul de cuminți încât să primim ceva. Nu fusesem încă să ne vedem cadourile la brad, așa că soră-mea s-a fofilit fără s-o vedem și pe când noi purtam o discuție filozofică (cel mai probabil ne uitam la Tom și Jerry, dar șșșt) de pe verandă se aude un țipăt de copil, o duduială și un râset urmat de „hihihihi m-a adus mociuuu”.

Se întâmplase că prin nu știu ce minune se dezechilibrase bradu (un d-ala amărât, vai de el, mai grele erau globurile probabil) fix în momentul când soră-mea era de-a bușilea scotocind printre dulciuri. Când ne-am dus am găsit-o pe sub brad, care se proptise în perete, deci nu căzuse pe ea, ci formase un fel de cort așa. Iar ea cu o figură șic și cu ochii plin de râset tot striga că a adus-o „mociu”.

3. Fulgii cad grăbiți, în jur totul e alb, de pe case fumurile se înalță, iar în odăi miroase-a …?

Țuică fiartă. Am și acum imaginea vie în minte. În bucătăria veche, demodată, eram cu toții strânși în fața unei copăi unde adulții curățau știuleții de porumb, iar eu  din cocenii dezgoliți clădeam „puțuri”, așa cum mă învăța tataie. Făceam un pătrat din coceni, pe care puneam și puneam până se făcea înalt și se dezechilibra și se înșirau toți cocenii prin toată bucătăria. Și domnea aroma țuicii fierte, căci frigul era aprig și mâinile îi dureau de la metalul cu zimți cu care curățau porumbul. Eu doar mă jucam, căci eram tare mică, îndeajuns de mică încât să nu primesc decât un deget înmuiat în lichidul ce le dezgheța tuturor limbile.

4. Un film de iarnă pe care l-ai revedea iar și iar și iar este … 

Pare deja demodat să mai spui în 2018, după vreo 15 ani în care ai tot văzut și revăzut Singur Acasă că ăsta-i filmul preferat de iarnă. E demodat, așa-i? Ei și ce? Eu l-aș revedea oricând, pentru mine încă are farmec 🙂

5. Dacă v-ați întâlni pe stradă cu Iarna, ce i-ați șopti? 

Eu i-aș spune că-mi lipsește. Da, e iarnă afară, dar îmi lipsește. Vreau să o mai întâlnesc așa cum era odată, cu râsete, cu cazemate și oameni de zăpadă, cu bulgări și cu voie bună. Să-mi redea copilăria ce-am pierdut-o printre noiane de zăpadă, măcar puțin, cât s-o mai simt o dată …

6. Și ca o ultimă întrebare ... cumpărați/faceți/modelați, etc un cadou pentru o persoane tare importantă. Mai exact, vă faceți un cadou vouă, însă vouă de acum .. ani, pe vremea când erați doar un puștan de 8-9-10 ani. Ce v-ați oferi?

Când eram mică, eram un băiețoi. Mă purtam ca unul, mă jucam numai cu băieți (poate pentru că nu prea am avut fete), îmi doream jucării de băiat. Așa că eu îi mai ceream în scrisori moșului să-mi aducă pistoale și mașinuțe, dar el nu uita ca-s fată și-mi aducea păpuși și chestii de fată. Tocmai de aia când mă duceam la mamaie ca să mă joc cu unchi-miu și el destul de mic pe vremea aia ne băteam mereu pe cine să se joace cu robotul. Deci da, mi-aș oferi o mașinuță cu telecomdă, după care tânjeam în secret, căci nu am cerut-o niciodată. N-am fost un copil care să vrea multe, iar atunci când voiam ceva nu ceream, doar țineam pentru mine…

 

Acestea au fost întrebările care mi-au venit în cap la ora asta, pe vremea asta minunată. Nu știu cât de inspirate sunt, dar na, știți vorba aia „asta sunt și n-ai ce face, alta mama nu mai face”. Cică lepșele ar trebui date mai departe, dar eu chiar nu-mi doresc să stresez pe nimeni sau să-i provoc o mare bătaie de cap, așa că nu am să fac asta. Dacă în schimb doriți s-o preluați, sunteți liberi și m-aș bucura să văd că întrebările mele nu-s așa nasoale :))

 

 

 

 

 

 

Share: