13169791_630573957106467_1834625055_oAutor: Nicolas Barreau

Editura: Allfa

An apariție: 2013

Număr pagini: 232

Cărțulia asta face parte din cele cinci romane primite de la Diana (Ilussion’s Street) și pur și simplu mi-a mers la inimă. O carte veselă încă din culoarea coperții, o lectură dulce, romantică, care te face să zâmbești oricât de trist ai fi. Am citit-o în câteva ore și parcă îmi pare rău că nu a durat mai mult.

Aurélie Bredin este proprietara unui restaurant mic și cochet din Paris.  Întâmplarea face ca despărțirea de iubitul ei să-i aducă puțină culoare în viață. Într-o dimineață de noiembrie, eroina intră într-o mică librărie, ca să scape de un polițist (ce o suspecta că ar vrea să se sinucidă) și cumpără la întâmplare o carte. Însă când descoperă că personajul feminin din acea carte este chiar ea (ba chiar purta și rochia ei verde) și că restaurantul ei e menționat de foarte multe ori, decide că trebuie neapărat să îl cunoască pe autor: englezul Robert Miller.

Aurélie merge la editura la care a apărut romanul dar îl întâlnește pe editorul André Chabanais, care refuză să îi dea vreun detaliu despre Robert, susținând faptul că sunt prieteni și că acesta se ferește de publicitate. În schimb, el se oferă să îi trimită autorului scrisoarea în care Aurélie îi mulțumea că i-a schimbat viața și îi atașase o fotografie cu ea, purtând rochia verde, întrebându-l cum de o cunoaște și de ce se regăsește în roman.

Ceea ce aflăm în continuare este povestit de către André, deținătorul unui secret destul de important. Editor la editura Opale, este împins de la spate de către colegul său, Adam, să scrie o carte. Pe moment i se pare o idee bună, dar pentru că lucrează la editură, nu poate scrie pentru ea, așa că apelează la un pseudonim. Probabil vă gândiți deja la ce s-a întâmplat. Ei bine, Robert Miller este André. Sau, mai degrabă André este Robert. Problema și mai mare apare când șeful său dorește ca Robert să vină la Paris să se întâlnească cu cititorii. Așa că acum André, se luptă să găsească o soluție pentru această întâlnire, dar și o soluție ca să ajungă la inima lui Aurélie, de care se îndrăgostise atunci când o văzuse prin geamurile restaurantului.

Am văzut-o în spatele ferestrelor unui restaurant nu mai mare decât o sufragerie obișnuită, vorbind cu un client care stătea cu spatele la mine la una din mesele mici, cu fețe de masă în carouri, roșu cu alb. Lumina blândă, gălbuie, licărea în părul ei lung, cu cărare pe mijloc, și primul lucru care mi-a atras atenția a fost felul în care i se unduia părul la fiecare mișcare. Am rămas în loc și mi-am întipărit în minte fiecare amănunt legat de făptura tinerei femei. Rochia verde, lungă și simplă, din mătase fină, pe care o purta în chip firesc, ca o zeiță romană a părimăverii, cu bretele late, care îi lăsau brațele și umerii descoperiți. Mâinile ei cu degete lungi se mișcau grațios în timp ce vorbea. [..] Surâsul acela m-a vrăjit și m-a umplut de bucurie, chiar dacă nu mi-era destinat. Am rămas pironit locului, privind pe fereastră ca un voyeur, aproape neîndrăznind să respir, atât de minunat mi s-a părut a fi momentul respectiv.

Pentru întâlnirea cu fanii,  fratele lui Adam vine la Paris pentru a-l „juca” pe Robert. (pe coperta cărții apărea o poză de-a acestuia). Deși știa că își dorește enorm de mult să-l întâlnească, André ține secretă această lectură față de Aurélie, dar întâmplarea face ca prietena ei să afle și să o anunțe. Întâlnirea dintre Robert și ea este una rece, poate mai rece decât se aștepta, cu toate că între ei avusese deja loc un schimb de scrisori. „Robert” nu știa nimic despre asta și nu a dat niciun semn că o cunoaște.

Povestea devine tot mai captivantă, pentru că fata îl invită la cină, în restaurantul său, pe Robert (care în cele din urmă nu mai apare), dar se alege tot cu André, ce venise să-i aducă flori în semn de la mulți ani, pentru că era ziua ei. Cum autorul nu mai venea, cei doi au petrecut o seară minunată.

În dimineața următoare însă, în timp ce André era la baie, Aurélie dă peste portofelul lui și în timp ce îl ridică de pe jos își găsește poza pe care o atașase în scrisoarea pentru Robert. Îl acuză că ar fi un nemernic ce îi violează corespondența și că a făcut tot posibilul să stea în calea lor. Atunci André îi dezvăluie faptul că Robert nu există, că Robert este el, dar surpriză! Nu îl crede!

Deprimat, trist și singur, bărbatul lipsește câteva zile de la muncă, iar atunci când se întoarce îi spune și șefului său adevărul. După ce își consumă nervii țipând puțin la el, acesta îl sfătuiește să mai scrie un roman în care să spună adevărul – cum a început totul, iar după ce va termina să i-l dea lui Aurélie, pentru că este important ca ea să fie prima persoană care îl citește.  Probabil vă așteptați să se termine cu bine, nu? Presupun că această cărțulie rozalie nici nu inspiră altceva, dar are dreptate: este o poveste cu final fericit.

Părerea mea este că trebuia să fie mai multe pagini, parcă personajele meritau mai multă descriere, relația dintre ele merita ceva mai mult timp ca să spun așa, mi s-a părut că a trecut totul prea repede. În rest, mi-a plăcut mult povestea și ideea pe care a mers Nicolas. E o carte numai bună de citit în doi 🙂

 

Nota mea: 4/5

 

Share: