În noapte – Haruki Murakami – recenzie

Titlu: În noapte
Autor: Haruki Murakami
Editura: Polirom
Anul apariției: 2013

L-am descoperit pe Haruki Murakami odată cu Cronica păsării-arc  și de atunci trebuie să recunosc că mi-am dorit pe ascuns să-i devorez toate romanele. Am citit „În noapte”  chiar noaptea, pe telefon și  mi-a fost destul de greu, cred că mi-a luat vreo 3 ore și ceva. Nu am citit niciodată un pdf, din simplul motiv că nu îmi place să citesc pe laptop sau altceva. Însă de data asta am făcut o excepție (de fapt două, pentru că m-am apucat și de 1Q84 și sunt trei volume, deci merge și mai greu cititul) pentru că aveam chef să-l citesc pe Murakami. 

„În noapte” e o cărțulie destul de interesantă. Practic nu spune nimic sau cel puțin mie nu mi-a spus nimic, dar cu toate astea mi-a plăcut la nebunie. Acțiunea se desfășoară pe parcursul unei nopți, de la ora 11:56 p.m. până la 6:52 a.m. Prima imagine care ne deschide noaptea este cea a restaurantului Denny’s, unde la o masă de patru persoane, Mari Asai, o tânără studentă, stă și citește. Este întreruptă însă de un tânăr, Takahashi, cântăret la trombon, care o recunoaște și se așază lângă ea. Cei doi se cunoscuseră mai demult, la o întâlnire în 4, când el venise cu un prieten, iar Mari o însoțea pe sora sa, Eri.

Este interesant modul în care Murakami reușește să facă cititorul părtaș la tot. Descrie totul într-un mod extrem de detaliat și nu pare deloc să fie un chin pentru el aceste descrieri. Totul are o curgere fluentă, ușoară și stilul cu care o face provoacă dependență.

Tânărul pleacă (la repetiții), nu înainte de a-i spune fetei că va trece dimineață să mai vorbească. Aceasta se cufundă din nou între filele cărții până când în restaurant intră o femeie (Kaoru) și îi cere ajutorul. Kaoru este managerul unui hotel pentru prostituate și o prietenă de-a trombonistului. Unul din clienți a bătut fata cu care venise, iar Kaoru nu putea afla ce se întâmplase, pentru că prostituata nu vorbea chineză și nu se puteau înțelege. Kaoru apelase la Takahashi care o îndrumase spre Mari, pentru că ea vorbea chineza fluent.

Ne desprindem puțin din acest plan și intrăm într-altul, unde personajul principal este Shirakawa, agresorul prostituatei și om însurat. Bărbatul își întrerupsese programul de lucru, timp în care mersese la hotel cu tânără, o bătuse, o dezbrăcase și-i luase hainele, apoi își reluase activitatea de birou. Părea unul dintre aceea cu două personalități, una bine ascunsă, iar cealaltă „de toate zilele”. Recunosc că mi s-a părut puțin ciudat legătura dintre el și Eri Asai. Și – și mai ciudat a fost personajul Eri. O tânără extrem de frumoasă care doarme tot timpul. Nimeni n-a mai văzut-o de ceva timp trează, familia crede doar că se mai trezește pentru că văd că lipsește din mâncarea pe care i-o lasă în cameră. Nimeni nu știe de ce face asta și dacă se va termina vreodată.

Ce mi s-a mai părut fascinant e modul în care Murakami ne aduce parcă în aceeași cameră în care doarme Eri.

Privind-o pe Eri Asai cum doarme, simţim treptat că e ceva neobişnuit la somnul său. E prea pur, prea deplin. Nu i se mişcă nici un muşchi pe faţă, nici o geană. Gâtul ei alb şi zvelt are ceva din liniştea deplină a unui obiect de artizanat, iar bărbia ei descrie un unghi perfect, ca un promontoriu frumos conturat.

Narațiunea ia forma persoanei întâi plural, suntem acolo. Vedem, simțim, observăm. Desigur, întreg planul ce-o are ca subiect principal e unul straniu, bizar, plin de mister. Dar are acel ceva ce ține în priză cititorul și-l face să pătrundă în adâncimea nopții pline de imprevizibil, unde timpul pare să aibă propriul său timp.

Poate că mi-ar fi plăcut să aibă un final mai altfel, poate să existe o soluție pentru somnul lui Eri, sau ca Shirakawa să fie descoperit, dar nu, probabil n-ar mai fi fost scris de Murakami. Am avut impresia că „În noapte” nu reprezintă un roman, ci o frântură de poveste, o singură noapte din o serie întreagă, o noapte oarecum întreruptă de zorii zilei.