Fluturi striviți

Nu auzisem de cărțulia asta și cam tot ce m-a atras la ea a fost coperta. Am văzut-o pe nu știu unde și când am văzut ce desen fain are și mai ales că e de-un albastru superb am zis că musai o citesc. Fluturi striviți e o lectură ușoară, chiar prea ușoară. Citisem pe undeva că are o latură psihologică, dar sinceră să fiu nu mi s-a părut că ar fi cine știe ce psihologie.

Ce mi-a plăcut la roman e că pe cât de simplu se citește, pe atât de mult se trăiește. Adică, te trece prin destul de multe stări contrastante. Liniște, furie, dezamăgire, ușurare. Aș fi vrut însă ceva mai complex, o analiză mai adâncă a minții lui Cadence. Am simțit că e lăsat într-o oarecare umbră, că autoarea l-a tratat superficial. Dar până acolo mai întâi să începem cu începutul.

Sarah e o fetiță singuratică, care se împrietenește cu Leigh, care de altfel e singura ce se prezintă la ziua ei de naștere. Cele două devin cele mai bune prietene promițându-și un alteia că așa vor și rămâne de-a lungul vieții. Își fac planuri, de la ce vor să devină când vor crește, până la copii. Sarah spune că va avea o fată, pe care o va numi Sphinx, iar Leigh un băiat, pe care-l va numi Cadence. Îi vor crește împreună, ca cei mai buni prieteni, iar când vor fi destul de mari, îi vor căsători.

Totul a decurs precum planului. Sphinx mi s-a părut o copilă destul de ștearsă ca personalitate. Singurul ei prieten era Cadence, pe care îl venera. Totul se petrecea așa cum dorea băiatul, pe care Sphinx îl vedea de o frumusețe rară.

Toate bune și frumoase până la vârsta de 5 ani, când în timp ce se jucau afară, supravegheați de tatăl fetei, Cadence prinde un fluture și-l strânge în pumn până când îl strivește, neavând nici un fel de remușcare sau vreo tentă de a plânge pentru ce a făcut. Începe să plângă după ce o vede pe Sphinx că plânge. Atunci tatăl copilei devine suspicios în ceea ce-l privește pe Cadence.

Timpul trece și un nou episod apare. Cadence o taie pe față pe Sphinx, fără niciun regret și fără se gândească că e prietena lui și o rănește. Acela e momentul în care părinții decid că e mai bine ca cei doi să stea separați, așa că familia lui Cadence decide să se mute. Doar mamele sunt cele care țin  legătura.

Mai trec anii și boala lui Cadence îi face să fie din nou împreună. Leigh îi cere Sophiei să meargă împreună cu fata acasă la ei, pentru a fi alătură de Cadence, care era pe moarte. Băiatul avea leucemie și ultima lui dorință era de a fi cu Sphinx. Cam de aici începe cu adevărat drama, căci fata află adevăratul diagnostic al lui Cadence: sociopatia.

Lucrurile încep să se lege. Din cauza asta copilul ce tocmai strivise un fluture, nu dădea niciun semn de regret, căci el chiar nu simțea nimic.  La fel și când o rănise pe Sphinx. Îi plăcuse. De-a lungul șederii în casa lui Leigh, mai apar câteva episoade în care Cadence îi face rău prietenei sale. Tot el e cel care îi amintește lui Sphinx de planul mamelor sale și anume că trebuia să se căsătorească. Așa că el consideră că dacă nu se mai poate acest lucru, atunci pentru a-i dovedi că-l iubește și pentru ca să respecte planul îi cere fetei să facă sacrificiul suprem.

Pe tot parcursul romanului, Cadence o manipuleză pe Sphinx. Nu știu de ce și Leigh mi s-a părut că era un pic cam manipulatorea când era mică. Sau poate nu chiar manipulatoare ci mai degrabă avea mai multă personalitate decât Sarah. Poate că acest lucru se transferă copiilor, de se ajunge în situația dată. Am avut momente în care m-am enervat pe Sphinx că e așa moale și că acceptă răutățile lui Cadence. Am avut și momente în care am zis „doamne, sper să judece corect până la urmă și să nu se lase la mâna ăstuia”.

Am simțit însă durerea mamei, a lui Leigh adică. Nu era cu nimic vinovată că fiul ei se născuse sociopat și din cauza asta se retrăsese în mijlocul câmpului. Pentru ca ceilalți să nu-l privească pe Cadence ciudat, când el nu dădea dovadă de bun simț sau de vreo urmă de respect. Poate tocmai de asta nu-i spune lui Sphinx sau lui Sarah diagnosticul, pentru că s-ar fi temut că nu vor mai veni să-i fie alături.

Cadence era un om periculos. Dar mi s-a părut prea puțin conturat. Ideea romanului e bună. Per total romanul e fain. Doar că e privit cam superficial totul. Trebuia să meargă mai în esența lui. Să se documenteze despre omul sociopat, nu doar să citească trei chestii. Să îl urmărească cu adevărat și să-l transpună în personajul Cadence.

Cu toate astea, (poate par mofturi, dar chiar am simțit personajele destul de superficial conturate) e o lectură drăguță. ușoară, pentru când nu ai chef de ceva complex și câteva ore acolo zic că merită.