Cred că eram prin clasa a 6-a când apăruse la tv știrea cu ambulanța neagră care răpește copiii și le fură organele. Satul clocotea de griji, având în vedere că eram mulți care mergeam aproape o oră pe jos către școală. De obicei la 7 fără un pic, când plecam noi erau pe drum doar văcarii, care duceau vacile la pășiune. Iarna era întuneric beznă și bineînțeles era pustiu. De foarte multe ori, jumătate de sat era scăldat în întuneric, pentru că luminile se stingeau mult mai devreme. Mi-aduc aminte că nici nu mă uitam la știri de teama amulanței, iar drumul spre școală îl parcurgeam de parcă eram la maraton.

Eram trei fete din capul satului, cum spunem noi și trebuia să mergem până în celălalt capăt al satului. Ni se mai alăturau  și alții, dar jumătate din drum îl făceam singure. Eram cu atenția maximă la mașinile care trec pe lângă noi și tot timpul întorceam capul în spate să fim sigure că nu ne urmărește nimeni. Trecut-au anii fără incidente. Ambulanța aia a rămas un mister. La o simplă căutare pe gugăl încă se pot vedea știri despre ea. Dacă e o fabulație sau nu, habar nu am. Oricum ideea e înspăimântătoare.

Când am ajuns la liceu, am făcut ca tot omul naveta. Și chiar dacă poate mașina nu venea când trebuia, chiar dacă era vifor afară, nu m-am mișcat din stație până nu venea. Erau diverși indivizi care poate mai opreau, întrebau unde trebuie să ajung și-mi spuneau să merg cu ei. Eu nu și nu. O dată am stat vreo 2 ore într-un ger cumplit, așteptând să vină cineva să ne ducă acasă. Și prin cineva mă refer la o mașină trimisă de firma de transport. O singură dată m-am urcat în mașina unui străin, însă eram 3 fete și el doar unu. Am mers 5 minute cred și tot drumul am stat cu inima cât un purice că dacă nu oprește. Teoretic eram 3 pe 1 dacă se întâmpla ceva.

Când le-am mai  zis oamenilor că prefer să aștept 5 ore în stație sau să merg pe jos decât să mă urc la ocazie, mi-au zis că-s crescută-n peșteră. Numai că, nu știu dacă ați observat dar, dacă ești o fată singură în stație ori pe marginea drumului, singurii care opresc sunt bărbații. Nu zic că toți or fi nebuni, dar pe mine ai mei m-au învățat de mic copil că dacă nu cunoști – nu urci, nu mergi.  Când vezi că tu ești cât un dop și ăla are 40 de ani și e de două ori cât tine, parcă nu-ți vine să te urci în mașină. Dacă-ți dă două acolo rămâi.

Și poate că-s crescută-n peșteră, dar așa sunt eu. Nu sunt dispusă să risc absolut nimic, când pot să mai aștept sau să merg pe jos. Este un fix pe care-l am de mică, așa cum v-am spus. La fel de fixă e și ideea de a nu lua drumeți la ocazie. Am trecut de atâtea ori pe lângă diverși, unii arătând mai dubios, alții păreau cumsecade, însă ceva nu mă lasă să zic băi, hai să-l luăm pe omul ăsta.  Chiar dacă pe moment îmi pare rău că trecem pe lângă ei și nu ne pasă, îmi dau seama repede că nu m-aș simți comod să știu că e unu străin în spatele meu și că poate face orice. Și ideea asta mă bântuie de când am citit o știre despre doi soți care au luat la ocazie 2 adolescenți, de 16-17 ani, cam așa. Na, vezi doi copii pe stradă, te gândești că sunt copii, nu? Nu mai țin minte dacă femeia a supraviețuit, însă cei doi, de pe bancheta din spate le-a tăiat gâtul ambilor soți. El a murit pe loc, ea a apucat să sune la poliție. Băieții s-au dus acasă și și-au continuat ziua ca și când nu făcuseră nimic ieșit din comun.

Cred că ar trebui să ne luăm vălul de pe ochi și să privim lumea în care trăim așa cum este cu adevărat. Nu trăim deloc într-o lume bună, oamenii nu-ți zâmbesc așa degeaba. Mă rog, nu toți. Ar trebui să ne educăm copiii și să le vorbim despre răutate. Pentru că ea există și este într-un procent foarte mare. Să îi învățăm că nu toții oamenii sunt buni. Chiar dacă pare că-l cunoaștem de-o viață, că-l vedem zilnic în fața blocului sau în piață, nu avem de unde știi ce este el cu adevărat atunci când închide ușa și rămâne singur. Cred că ar trebui să nu mai avem așa multă încredere în oameni. Trăim într-o lume în care nu numai că nebunia e mai mare, dar și puterea banilor. Se vând ei frate pe frate și se omoară pentru avere. Ce încredere să ai într-unul care nu dă oricum 2 bani pe tine, fiindu-ți străin?

Chiar dacă poate e traumatizant pentru un copil de 5-6 ani să afle că există oameni care îl pot lua și duce departe de părinți, e bine să știe. Pentru că lucrurile astea se întâmplă. Și din păcate, nu te ajută nimeni.

Eu am să rămân în continuare același om crescut sub un bolovan. Și dacă vreodată am să am copii, am să-i cresc cu aceeași convingere. Mai bine să se spună despre ei că-s din peșteră, decât să-mi rupă sufletul ideea că s-au dus de bunăvoie pe mâna unui nenorocit.

Voi vă împăcați cu ideea asta de luat la ocazie? De făcut autostopul? Sunteți mai deschiși la minte, ori tot ca mine, sub bolovan?

 

ps. Articolul ăsta e doar despre mine și convingerile mele. Dacă voi vă simțiți ok să vă urcați în mașină la diverși, foarte bine. Dar poate vreți să vă mai gândiți o dată înainte de a o mai face. Mai ales dacă sunteți femei.

Share: