Cum a ajuns să-mi placă la dentist

Concluzia e că toate durerile-s nașpa. Până și să te doară-n cot e o problemă mare. Știți loviturile alea cu cotul de te miri ce, de simți că parcă te fulgeră până pe șira spinării? Să mai zică cineva că-l doare în cot, așa degeaba, că sigur n-a trăit vreo lovitură d-asta.

Interesant e că am început cu o concluzie, deși practic încă nu avem nimic din care să tragem o concluzie. Teoretic nu-i bine, cel puțin așa am învățat eu la școală. Dar vedem acum. Mi se întâmplă (probabil ca și multora dintre voi) să mă mai doară din când în când una alta. Când mă doare capul gândesc vaai, ce nașpa e durerea de cap, cred că mai suportabilă e aia de măsea.  Când mi-aduce aminte măseaua că e și ea vie și netratată parcă îmi pare rău c-am zis că e mai suportabilă durerea și încep să cred că atunci când mă sâcâie genunchiul e mai bine. Bineînțeles că nici atunci nu-i bine și de fiecare dată găsesc altceva. Vedeți? De aici concluzia mea genială, la care sigur sigur nu s-a mai gândit nimeni.

Acum că am lămurit că toate durerile sunt grele, să vă spun povestea mea cu durerea de măsele și cum mi-am făcut curaj să calc într-un cabinet. Când eram mică, cam pe la 10 ani, ai mei au ajuns la concluzia că am dinții strâmbi și că am nevoie de aparat dentar. Bine, dinții mei chiar erau strâmbi, caninii îmi crescuseră foarte sus, aproape că trebuia să-mi ridic buza de sus ca să-i văd. Am purtat aparat aproape 5 ani, timp în care am fost de foarte multe ori la dentist. Nu prea eram încântată de doamna doctor, de câte ori trebuia să-mi facă ceva, mi se părea foarte chinuitor. Mă durea, cumva parcă nu părea că e conștientă că (sună urât, știu)  ea chiar lucra cu mâinile un gura unui om. Am terminat cu aparatul și n-am mai călcat la dentist până în liceu când a fost prea târziu. Aveam două măsele  cariate destul de rău și din care nu s-a mai putut salva aproape nimic. Cele două măsele au fost baza unor măsele noi. Din păcate nu mi s-a spus și că din cauză că sunt în stare destul de critică nu vor fi o bază bună și durabilă. Cred că după un an mi-au picat ambele măsele (care nu fuseseră chiar atât de ieftine) și-am rămas cu niște resturi (măselele mele naturale). Resturile astea încă sunt cu mine (doar unul din cele două), dar au trecut destui ani de atunci și s-au rupt destul de mult. Așa am ajuns azi să am niște resturi vai mama lor, care sunt la baza gingiei.

Problema a apărut anul trecut, cam pe vremea asta când o măsea de lângă un rest din ăsta a început să mă doară foarte tare. Caria ajunsese destul de adâncă, ba chiar mi s-a și ciobit într-un colț măseaua, așa că puteam vedea destul de mult din interior. O perioadă am mai păcălit eu durerea (mă păcăleam pe mine defapt) cu antibiotic și alte pastile și chiar pentru o lună aproape că am uitat de măsea. Dar cum afară era destul de ger și știți că în perioada asta e destul de rău cu durerile de dinți, m-a apucat iar și nici că m-a mai lăsat indiferent ce am făcut. De la sticle cu apă caldă ținută pe obraz, la mestecat de cuișoare. Au fost vreo 5 zile în care a fost cumplit. Plângeam de durere și dormeam mai mult în fund (dacă se poate numi dormit), pentru că durerea se intensifica dacă așezam capul pe pernă. După 5 zile am zis că dacă nu mai pot să rabd și că e clar că nu va trece orice aș face, decât dacă merg la dentist. Am găsit o clinică unde aveau primiri de urgență, pentru că nu mai suportam să aștept o săptămână după programare.

M-a văzut o doamnă doctor și tot atunci mi-a curățat caria și mi-a pus pansament provizoriu cu tratament. A fost mai mult decât groaznic, pentru că am simțit tot polizorul ăla cum îmi curăța o măsea care mă durea doar când o atingeam cu limba. Îmi făcuse femeia 2 fiole de anestezie și nu-mi amorțea decât juma de gură, însă nu și măseaua. Când am plecat de acolo tremuram toată de durere și deși urma să mă programez pentru altă zi în care să termine treaba, nu m-am mai dus. Am plătit cele două anestezii, plus tratamentul o groază de bani și m-a durut groaznic. M-am simțit ca pe scaunul electric.

Au trecut de atunci 6 luni. Între timp pansamentul ăla mi-a picat și eu am rămas iar cu gaura din măsea deschisă și-au reînceput durerile, odată cu venirea frigului. Am stat iar o săptămână în care am dormit pe apucate și m-am îndopat de pastile. Începuse să îmi fie și frică pentru că simțeam cum urcă durerea la cap și citisem că durerile de măsele sunt periculoase și infecțiile la fel și vedeam că orice aș face nu trece. Așa că am avut un moment de curaj, am deschis google maps și-am scris cabinet stomatologic și l-am ales pe cel de la 3 străzi distanță. Nu avea nicio recenzie, dar sincer nu-mi păsa de părerea altora, ci voiam să îmi facă cineva ceva cât mai repede. Am sunat imediat și am aflat că nu mai era la 3 străzi distanță, ci că se mutase, dar nici asta n-a contat. A contat că mă putea primi peste 2 zile.

Nici nu aveți idee cât am tremurat în sala de așteptare să intru. Parcă mă duceam la spânzurat. Când am văzut că vrea să-mi facă anestezie, i-am zis că nu cred că va avea succes, dar ce să vedeți? Anestezia aia chiar m-a amorțit. Și am observat și de ce. La prima clinică unde am fost, dentista (știu că nu e corect la feminin) mi-a făcut o singură injecție cu anestezie. Adică a intrat cu acul, l-a descărcat și gata. A amorțit partea aia numa, dar în rest tot simțeam. De data asta, mi s-a făcut anestezie în mai multe locuri, în jurul măselei și cu numai jumătate din fiolă, nu am simțit nimic. Am urmat tratament vreo 3 ședințe, pentru că în continuare mă durea și îmi zvâcnea foarte tare până mi-a recomandat să-mi scot restul, pentru că îmi infectase gingia și se părea că din cauza lui nu-mi trece nici cu tratament.

Vă închipuiți că mi-am făcut o mie de idei despre cum ar putea să-mi scoată restul care e la ras cu gingia, pentru că mie în afară de dinții de lapte nu mi s-a mai scos nimic. Și la aia era simplu, apucai și trăgeai. Ideea e că am făcut-o. Mi-am scos și ruinele și acum deja se simte. Aveam infecție, mi se retrăsese gingia și începuseră să mi se miște atât dintele de lângă cât și măseaua asta cu probleme. NU am simțit nimic! Atât de fin lucrează femeia asta că e făcută pentru meseria de stomatolog. Empatizează cu pacientul, înțelege că doare și când doare se oprește. Și mai face anestezie. Și dacă nu se poate cu anestezie, atunci face cum face că nu doare.

Când mă așez pe scaun nu am teamă că mă va durea, că voi pleca de acolo fără chef de nimic și ghiciți ce? Are niște prețuri incredibil de mici. Nici nu știu cum tocmai cabinetul ei mi-a ieșit în cale, dar chiar mă bucur și chiar am de gând ca după ce-mi pune plomba finală să îi ascult recomandarea și să-mi scot și celălalt rest, până nu ajunge să se infecteze și să-mi mai atace vreo măsea.

Nu am crezut niciodată că mă voi duce la dentist fără frică, fără emoții, dar uite că se poate. Acum abia aștept să scap de ce-a mai rămas de scos, pentru că sincer abia aștept să-mi rămână gingia curată, să se refacă și să fie din nou sănătoasă. Și totul datorită unui om, unei femei care chiar e născută pentru asta și e plină de pasiune și empatie. Poate dacă ar fi fost toți ceilalți ca ea, n-aș mai fi stat până în ultima clipă.