Nici n-am deschis bine ochii că îmi bâzie telefonul. Îl iau și încerc să descifrez ce vrea de la mine la șase și un pic dimineața. E o notificare de la aplicația de mesaje care mă anunță că a apărut o nouă temă. Una roșie, cu inimioare. Multe inimioare. Adorm la loc până când, 10 minute mai tâziu, bâzâie iar. Deschid ochii, las să-mi scape o înjurătură și deschifrez alt mesaj. Vodafonu’ mă anunță că azi am net gratis. Mulțumesc, dar n-am nevoie. Eu de somn am nevoie, că azi noapte era două și eu eram cu ochii pe tavan și puteam să jur că aud câinele sforăind pe scări.
N-am mai apucat să îmi regăsesc locul pe pernă, să nu fie nici prea sus, nici prea tare, nici prea moale, nici la jumatea patului, dar nici la margine de tot, că începe să-i sune alarma soră-mii. Într-o fracțiune de secunde îmi trece prin minte tot ce urma să se întâmple: încă vreo 5 alarme și tot cam atâtea amânări, urmate de apelul de la mama (verificarea trezirii), apelul de la tata (verificare de rezervă), un du-te vino cu uși trântite dormitor-baie, baie-dormitor, dormitor-baie, baie-dormitor, sunetul periei prinsă într-un păr încâlcit, urmat de ronțăituri de sandvișuri. Nimic mai perfect. Știam că odată trezită nu voi mai adormi în astfel de condiții, așa că m-am dus să-mi fac o cafea.
Pe drum spre bucătărie mi-am adus aminte că azi e-n paișpe. M-am uitat pe geam și nimic. Afară aceeași zăpadă mocirloasă, niciun cupidon nu se dădea-n leagăn, cățeii erau tolăniți pe papucii de la ușă. Doar cerul era în ton cu data, oleacă roșiatic de la soarele ce se chinuia să iasă. Am deschis feisbucul și m-am întrebat dacă toate fetele care și-au postat cadoaiele le-au primit la 6 dimineața sau sunt de anul trecut. Mă îndoiesc grav că vreo florărie s-a deschis special la ore nocturne, așa că tind să cred că pozele sunt antice.
Cele care n-au postat cadoaie, pentru că probabil iubiții lor încă sforăie cu burta-n sus visând la cine știe ce sau pentru că sunt singure, au trândit un mesaj anti alea menționate mai sus. Și anti ziua de azi, care e o marți cu aceeași zăpadă mocirloasă ca ieri. E amuzantă situația, dacă privești detașat, ca într-o sală de teatru. Tu spectator, ele personaje. Devine și mai amuzant când la o postare de heităreală vine una din tabara adversă și comentează. Și uite așa se iscă un ditamai scandalul, tocmai în ziua iubirii. Adică astăzi, când legea spune că trebuie să fii zen, să lași inimioarele roșii să te învăluie și să simți că plutești. Dar na, scandalul cu altele nu contează, că nu cu ele te iubești. Abia e 11 și ziua e lungă. Iar cana mea de cafea e roșie, ca să nu ziceți că am ceva cu paișpe de azi.
Eu adun iubirea, picătură cu picătură, să am pentru toată lumea, în perioada 1-8 Martie! 😉
🙂 foarte frumos!
Da, nu înțeleg de ce atâtea discuții în contradictoriu cu fiecare prilej, nu numai de ziua asta. Probabil lipsă de ocupație…
Încă nu am înțeles nici eu.
Să înţeleg că sora ta e fanul amânărilor de alarme? Eu las cadoaiele şi mesajele contra cadoaielor şi-n ton cu paişpele îi transmit surorii tale că, două puncte ai lăv iu, eşti de-a mea! 😉
La mine în familie toate suntem, mai puțin tata (de aia am zis „toate”). Mereu ne zice să nu mai amânam că poate ne trezim că nu ne mai trezim că nu mai știm dacă mai sună sau nu. Și nu știu cum se face că fiecare am pățit asta, pe rând :)) Dar nu ne-am învățat minte niciuna
Atunci şi pi tini te iubesc ca pe ea. Şi eu am păţit, stai liniştită. La ora 6 trebuia să fiu la muncă şi la ora 8 jumate dormeam de rupeam 😀
Ioi ce declarațiune în istă zi sărbătoricească :)) Mă roșii toată 😀
Să nu zici că nu ne sărbătorim 😀
Tare m-am amuzat. Noroc cu cana de cafea că e roșie. :))))
Inimioare n-avea, dar măcar da, a fost roșie 🙂
Hihi, nostima mai esti 😛 . Noroc ca noi (eu si sotul) nu sarbatorim 14 februarie ;). De alarma insa tot am tinut cont 😉