Articolul ăsta vine cumva în legătură cu un articol precedent în care spuneam că după orice mulțime de oameni rămân întotdeauna gunoaie. Și cred cu tărie că educația se face în mare parte acasă. Acasă e locul care ne formează baza. Eu îmi aduc aminte de morala pe care mi-o făcea mama de câte ori aruncam ceva pe stradă. Eram mică și nu înțelegeam de ce trebuie să car gunoaiele cu mine până ajungeam la un coș de gunoi sau până ajungeam acasă. Nu am înțeles decât când am crescut și am văzut cât de urât poate să fie un loc plin de gunoaie. Dar până atunci am mai aruncat și eu ca orice alt copil până ne-au băgat ăștia laptele și cornul în școli.
Ce treabă are laptele și cornul? Păi stați că vă lămuresc eu. Nu mai știu exact dacă eram la grădiniță sau la școală când am început să primim, dar tind să cred că eram la școală, primele clase. Deci eram o mogâldeață destul de mică. Și în fiecare zi îmi luam de mâncare de acasă, deci nu stăteam în baza laptelui și pâinii ăleia numite corn. De multe ori primeam biscuiți (asta îmi aduc aminte pentru că mereu îi mâncam). Dar laptele întotdeauna îl aduceam acasă, pentru că eu nu prea beam lapte, decât de la sursă directă, adică vaca’ lu mamaie. Până când am început să-i prind gustul. Știți voi că mâncarea are alt gust atunci când sunteți mulți la masă?
Comentarii recente