Ieri a fost ziua copilului, adică a mea, a ta, copile ce privești cu ochi doritori zmeele înălțate pe cer și da, chiar și a ta, străine ce ai intrat aici urnit de curiozitate. Ieri am căutat albumul verde și gros în care-mi păstrez amintirile și am simțit cum mi se umple sufletul de simțiri și de stări parcă uitate undeva, într-un sertar închis, prăfuit. Mi-am revăzut bicicleta albastră cu roți ajutătoare, de care îmi este atât de dor. Îmi este dor să-mi pun păpășile în coșulețul din față și să le plimb prin toată curtea. Îmi este dor să le cos hăinuțe, îmi este dor să le tund și să le coafez, îmi este dor să fiu mama lor și să le dau să mănânce mâncare de pământ cu frunze și flori tocate.
Mi-am revăzut cățelușa dragă, pe care-o culcam când era mică în brațele mele și stăteam nemișcată ca să n-o trezesc. M-am întors la grădiniță, când rușinată de mulțime lăsam capul în jos și-mi uitam poezia. Aș vrea să aud din nou încurajările doamnei educatoare, aș vrea să îmi amintesc fiecare poezie pe care am învățat-o cuvânt cu cuvânt ajutată de mama și să-mi fie frică de Moși Crăciunii cu măști de platisc.
Am dansat alături de copilul din poze pe scena din căminul cultural din sat, la serbarea din clasa a IV-a, pe melodia Tâlharul pedepsit. Ce mândră eram de costumașul meu cu ciucurași făcut de mama … Tot ieri, am plâns alături de doamna învățătoare când ne-am luat zborul spre o altă etapă, am plâns și-am promis că nu ne vom uita niciodată. Ce mândră eram cu un ghemizdroc de copil lângă mine, cu doamna alături și coroniță pe cap.
Comentarii recente