Mâine anul se -noiește … așa că nu vreau să rămân cu restanțe! Multumesc Flori pentru nominalizare! O să răspund numa la întrebări că tare interesante îmi par 🙂 Sper să nu fie cu supărare.

Ce este scrisul pentru tine?
La început a fost un mod de eliberare, acum a devenit un mod de viață 🙂
Cât de mult iubeşti România?
Nu cred că o iubesc. Nu simt sentimentul de iubire, nu cred că simt nimic față de țară, aș minți să spun că o iubesc. Îmi place, e o țară frumoasă … 🙂
Dacă ai putea, te-ai întoarce la copilărie?
M-aș întoarce cu drag, pentru că am avut o copilărie frumoasă. L-aș revedea pe tataie, aș aprecia timpul petrecut cu el mai mult. Și parcă atunci timpul nu se grăbea așa…
Dacă da, pe cine ai lua cu tine?

Și totuși, așa pasăre-arc fără voce cum eram, m-am decis să zbor pe cerul însorit al verii, lucru care s-a dovedit a fi destul de simplu. Odată ajuns sus, nu-mi rămânea decât să dau din aripi în unghiul dorit, pentru a regla direcția și altitudinea. Trupul meu a deprins măiestria într-o clipă și m-a trimis în zbor, fără niciun efort, oriunde doream. Am privit lumea din punctul de vedere al păsării-arc. Când mă săturam de zburat, poposeam pe-o creangă și priveam pe frunzele verzi acoperișurile și drumurile […] Din păcate însă, nu-mi puteam vedea propriul meu trup. Asta pentru că nu o văzusem niciodată pe pasărea arc și nu știam cum trebuie să arate.

Atrag atenția că nici de data aceasta nu vreau să fac recenzie. Cred că nu voi face niciodată așa ceva, pentru că nu îmi plac recenziile.

Am ajuns la această carte prin intermediul prietenului meu, care mi-a dăruit-o acum vreun an. Fiind prinsă cu alte treburi abia zilele trecute am reușit să ajung la ea. Sinceră sa fiu mi s-a părut de la început cam dubioasă. Nu am mai citit nimic de acest autor, coperta simplă cu o pasăre care îmi amintește de păsările acelea din copilărie, care aveau o cheiță pe care o învârteam și totodată de mecanismul ceasurilor, parcă introduce cumva misterul.

Nu de puține ori am spus că mi se pare mie că oamenii proști sunt oameni fericiți. Ăia care trăiesc de azi pe mâine, care nu știu ce e ăla tv sau mai știu eu ce, ăia au un rânjet de fericire pe față. În prostia lor (nu cred că ei constat situația în care se alfă) ei sunt oameni fericiți. Mie una așa îmi par. Am destui vecini care toată vara nu fac decât să scuipe semințe, iar iarna trăiesc din mila altora. Ăștia nu știu că un abonament de dus la școală costă 2 milioane, nu știu că școala costă, nu îi doare prea tare că le vin plicurile de apă, gaze și ce-o mai veni, nu le bat pregătirile de Sărbători în ușă, nimic nimic. Fac umbră pământului absolut degeaba. Nu vreau să jignesc pe nimeni dar asta e ceea ce gândesc: cu  cât ești mai prost, ești mai fericit.