Să știți că nu are treabă cu venirea sărbătorilor ceea ce vă spun, ci are treabă cu Sfântul Andrei. Nu cred că venirea Crăciunului ar trebui să ne facă mai buni, mai darnici, mai atenți cu cei din jurul nostru. Cam așa ar trebui să fim mereu, dar de multe ori ne apucă dăruirea fix în perioada asta. Mă rog, nu judec, mai bine acum decât chiar deloc. Ideea e că am fost și am donat sânge. Nu vă așteptați să spun asta, nu?

Mă bântuie ideea asta de a dona de foarte multă vreme și nu am avut curaj. Mă bântuia de fapt. Nu fac parte din categoria oamenilor care leșină când văd sânge, așa că nu știu de ce nu am făcut-o. Cred că mai mult mă temeam să nu mă simt rău după. Oricum nu prea are logică nici asta, așa că tot nu știu de ce nu am făcut-o. Așa că am clocit eu câteva zile în capul meu ideea, am citit, m-am documentat ce trebuie făcut ca să te simți ok după, care sunt condițiile și unde trebuie mers. Apoi i-am zis lui C. care s-a holbat la mine și m-a întrebat ce am pățit. M-a asigurat că nu o să stea cu mine (habar nu aveam pe atunci dacă se poate să fii însoțit ori ba) și că probabil eu voi dona și lui i se va face rău, pentru că da, este acest sensibilos care începe să vadă împăienjenit de la un strop de sânge. Eu cred că-s mai mult mofturi, dar na.