Nu știu cum sunteți voi, dar eu când văd ceva și mi se cam pune pata, apăi mi se pune. Cu alte cuvinte, după o plimbare pe-un deal din Brașov în care ne-am încântat ochii cu frumusețile primăverii (o să scriu și despre asta), am văzut la cineva pe facebook un peisaj absolut fantastic. În capul meu au început să apară iluzii, speranțe și dorințe. Mai trăisem o dată dezamăgirea unui lac fotoșopat, pe care, când l-am văzut în realitate mi-a venit să plâng, deoarece realitatea era tristă rău de tot. Și totuși nu am putut să nu am așteptări. Să fie exact cum îmi formasem imaginea în minte.

Am plecat așadar într-o sâmbătă, la o oră destul de cu bun simț, având în vedere că Sânpetru e la vreo 20 de minute de mers cu mașina, de zona în care locuim. La prima vedere un sătuc ori comună ce-o fi, destul de mică, însă extrem de îngrijită și curată. Parcă se simțea o veselie în atmosferă, deși nu prea era nimeni pe străzi. Mi s-a părut totul foarte foarte fain și primitor. Am găsit repede și strada, e numită chiar Strada Dealului, pe care am lăsat mașina și-am pornit la drum. Dealul se ridică la 2 pași din spatele caselor, ceea ce mi se pare fantastic.