Articolul de astăzi pornește de la ideea lui Alex, pe care ne-a prezentat-o în rubrica miercurea fără cuvinte. Văzând pasiunea cu care doarme bebelina mi-am adus aminte de soră-mea. O să vedeți. Probabil ați remarcat și voi că cei mici dorm oriunde și oricum. La masă, pe diagonala patului, la baie, în cadă, pe scaun, pe jos, pentru ei nu contează asta. Și ar trebui să fim invidioși pe ei, pentru că pot așa, fără să le pese.
Pe lângă faptul că obrăjorii lor capătă o pufoșenie absolută atunci când dorm, parcă-ar fi un aluat de cozonac ce stă la dospit, li se citește seriozitatea cu care dorm. Adică n-o fac ca noi. Cu o sută de gânduri în cap, încercând totuși să le dăm de-o parte și să lăsăm loc somnului. Nu. Ei dorm cu toată dăruirea lor de copii inocenți. Fără să le pese că frigiderul e gol, că au rănit oameni, că le bate razele lunii în geam, că pereții sunt roz și nu le mai place. Ați văzut de câte ori un copil se trezește în aceeași poziție în care s-a culcat? Aproape e imposibilă chestia asta.
Mi-aduc aminte de soră-mea, cum ziceam mai sus. Era o misiune dificilă să dormi în același pat cu ea atunci când era mică, pentru că tot timpul exista teama, nu că te vei urca pe ea, ci că o să se bage ea sub tine. Adormea normal, ca orice om și se trezea învers. Nu de multe ori am deschis ochii și-am văzut pe pernă niște degețele mici și drăgălașe, ca să constat că îi stăteau picioarele unde trebuia să fie capul și invers. Nu știu ce se întâmpla noaptea, dacă venea cineva și-o muta, dar mereu mi s-a părut ciudat.
Comentarii recente