Prin vene curge același sânge. Aceeași nuanță străbate atent fiecare lungime a părului. Unul îngreunat de bucle vesele și plăcute ochiului care atârnă până aproape de mijloc. Tot până la mijloc, celălalt e dureros de drept. Parcă l-ar fi tras cineva de mâini și picioare de rămâne în aceeași poziție neînduplecată. Aceeași tentă verzuie scaldă căpruiul irișilor și-l închide la centru. Aceleași gene dese … si totuși… opt ani diferență.

Probabil v-ați prins că este vorba despre mine și soră-mea. Asemănările nu se opresc aici, mai este una mare și lată. Diferențele însă …. nu îmi ajung degetele să le enumăr. Uneori tind să cred că o face intenționat cu alesul a ceea ce-i place. Mă gândesc că dacă ea a fost ultima, iar eu deja aveam niște preferințe când a început să guste ea din viață, atunci musai trebuia să-i placă ce nu îmi plăcea mie. Albastru? Nuuuu, mov! Gustul de ciocolată? Ba vanilia e mai bună!

În materie de caracter iarăși există o mică asemănare. Amândouă suntem supărăcioase, încăpățânate și orgolioase. Numai că după ce ne certăm (ce, credeați că dacă am crescut e totul lapte și miere?) eu sunt cea care se duce la ea, iar ea e cea care îmi întoarce spatele și rămâne bosumflată.